Eventuala criză politică care se întrevede după ce președintele Iohannis a respins sec desemnarea premierului propus de #Liviu Dragnea este una mai degrabă artificială. Chiar dacă președintele PSD a declarat ferm cu câteva zile în urmă că Sevil Shhaideh va fi singura propunere a sa și nu va accepta un refuz al lui Iohannis astăzi lucrurile par a se fi schimbat.

Conferința de presă ținută de liderul PSD împreună cu Tăriceanu și Daniel Constantin a arătat o altă față a lui Dragnea care a ținut să precizeze că se va gândi serios dacă are rost să-l suspende sau nu pe #Klaus Iohannis. Liderul social democrat a ținut să precizeze că își ia acest răgaz pentru a nu reacționa la nervi și pentru a consulta specialiștii din comisiile parlamentare.

Anunțuri
Anunțuri

Mai mult acesta a încercat să explice că o #suspendare ar putea genera o criză politică fără precedent dar dacă va considera că o suspendare este bună pentru țară atunci nu va ezita să demareze aceste proceduri.

Exact aceste declarații ale lui Dragnea arată că șefului social democrat i-a mai trecut din fermitatea cu care spunea că Sevil Shhaideh este prima și singura propunere care va fi făcută președintelui.Refuzul sec și extrem de clar al președintelui i-a pus pe social democrați într-o situație aproape fără ieșire. Să genereze un referendum și să-și cheme electoratul la vot pentru a se solidariza în jurul unui premier musulman surpriză propus de liderul PSD?

Să nu uităm că majoritatea electoratului social democrat este unul conservator, ortodox și foarte apropiat de valorile identitare.

Anunțuri

Și că mulți din români au votat cu acest partid tocmai datorită (sau mai bine spus din cauza) mesajelor naționaliste și nu de puține ori îndreptate împotriva străinilor care ocupă sau vând țara. Și după ce îi votezi pe social democrați pentru că Julien vinde țara occidentalilor atunci este puțin probabil să te solidarizezi în jurul lui Dragnea și a premierului său musulman..

Prin urmare Dragnea are o mare problemă tocmai cu românii care l-au votat. Care este foarte probabil să nu vină la suspendarea unui președinte care a respins un premier musulman...

Pe același subiect:

Gigi Becali: Nu ți-e rușine? Unde te trezești tu, Dragnea, măi

Bogdan Diaconu a spus ce știe despre dispariția lui Sebastian Ghiță