În acest an a fost introdus în premieră votul prin corespondență pentru românii din străinătate. Acest nou sistem va duce la decongestionarea și dispariția cozilor de la secțiile de votare din ziua votului. Cel puțin aceasta a fost intenția autorităților atunci când au introdus această opțiune de vot. Cu toate acestea, doar aproape 9.000 de români și-au exprimat dorința de a vota prin corespondență, restul fiind așteptați din nou să-și dea votul în secțiile organizate în întreaga lume.

Patru deputați și doi senatori vor fi aleși de românii stabiliți în străinătate la alegerile parlamentare din acest an. Mai multe organizații ale românilor din diasporă au susținut că reprezentarea în Parlament este una foarte slabă, dacă luăm în considerare că, oficial, în Registrul Electoral sunt aproximativ 600.000 de români, însă numărul real al acestora este mult mai mare.

Decizia ca românii din străinătate să poată vota prin corespondență a fost luată în urma nefericitelor cozi de la alegerile prezidențiale de acum 2 ani când mii de români nu au putut să-și exprime opțiunea de vot în termenul prevăzut de lege, după ce au stat ore bune la cozile formate în fața secțiilor de votare. #vot prin corespondenţă #Diaspora #alegeri parlamentare 2016