Aleșii neamului intră de astăzi în vacanță. Ultima zi în care deputații s-au reunit în plen a fost marți, atunci când au fost analizate și avizate câteva proiecte de lege. Deși comisiile ar fi trebuit să lucreze și miercuri și joi, acest lucru nu a fost posibil din cauza absenței parlamentarilor. În plus, au fost înregistrate și 17 demisii din rândul deputaților care au optat pentru alte funcții obținute la alegerile din 5 iunie.

La Camera Deputaților, Comisia juridică nu-și va înceta activitatea, ea urmând să lucreze, conform regulamentului, și săptămâna viitoare.

În schimb, la Senat, migrațiile au fost de la un partid la altul.

Anunțuri
Anunțuri

Așa se face că UNPR a rămas fără grup parlamentar deoarece această formațiune politică nu mai avea minim șapte senatori, așa cum prevede regulamentul.

Și la Senat s-au înregistrat cinci demisii venite din partea unor politicieni care și-au preluat funcțiile de președinți de CJ sau primari. Și la Senat, vacanța a început de marți, atunci când a avut loc ultima ședință în plen. 

Pe perioada vacanței, parlamentarii ar trebui să asigure permanența prin rotație, iar dacă apar probleme majore, ar trebui să se strângă în sesiune extraordinară.  #Parlament #Partide