Marian Munteanu a fost fără doar și poate produsul Pieței Universității, într-o perioadă în care despre politică se vorbea încă destul de timid și cu voce scăzută. 

Pe 23 decembrie 1989 înființa Liga Studenților, organism pe care l-a condus până la terminarea facultății, în 1991. În 1990 a fost arestat pe 13 iunie, iar o zi mai târziu a fost eliberat. Minerii l-au prins și l-au bătut, fiind la un pas să-și piardă viața după ce unul dintre ortaci a vrut să-l decapiteze.

Un an mai târziu, în 1991, anunța lansarea Mișcării pentru România însă acest proiect a murit încă din fașă. La alegerile din 2000, Marian Munteanu a încercat să candideze cu sprijinul fostului premier moldovean Mircea Druc, cel care conducea destinele Partidului Unității Naționale Române, urmând să fie susținut atât de PUNR cât și de Partidul Național Român, formațiune înființată de fostul șef al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, dar până la urmă intenția lui nu s-a materializat. 

În aprilie 2016 i s-a propus să candideze pentru Capitală din partea #PNL însă la scurt timp a fost nevoit să-și anunțe retragerea din cursa electorală pentru fotoliul de edil al Bucureștiului.

De curând Marian Munteanu anunța că intenționează să revină pe scena politică românească la conducerea unei formațiuni care să militeze pentru susținerea societății românești. #SRI #Secret