Atacuri dure la adresa lui Valeriu Zgonea, venite chiar din partea fostului său șef de partid. #Liviu Dragnea spune că de ceva vreme, poate câteva luni de zile, Zgonea devenise „omul lui Iohannis”.

„Știu foarte bine că Valeriu Zgonea nu a fost de la început omul președintelui. El  a început de câteva luni să spună prin partid că #PSD ar trebui să ajungă la 20%, susținând sus și tare că nici un partid nu ar trebui să nici un partid să nu mai aibă mai mult de 20 de procente. Domnul Zgonea a fost încurajat de președintele Klaus Iohannis, dar chiar și de unii colegi de partid”, a explicat ieri la România TV liderul Partidului Social Democrat.

Mai mult, Dragnea spune că fostul șef al Camerei Deputaților a fost un instrument slab și ineficient deoarece nu a avut tenacitatea de a spiona cum trebuie pentru șeful statului.

„Nu este vina lui, ci a celor care i-au dat o valoare nemeritată. Numai că el atât poate”, a spus ironic Dragnea. Acesta a ținut să adauge că nu este foarte interesat de faptul că în partid ar fi agenți acoperiți deoarece îi consideră extrem de proști. #Coruptie