Chiar dacă a trecut aproape neobservat prin furtuna de evenimente care se petrec în aceste zile pe scena politică din România, mesajul pe care președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu l-a postat pe pagina sa personală de facebook după condamnarea lui #Liviu Dragnea în dosarul Referendumului din 2012, este unul absolut dreptul incredibil.

La doar câteva ore de la condamnarea lui Liviu Dragnea, Tăriceanu a chemat la luptă politicienii împotriva justiției din România. Chiar dacă pleacă de la premisa că deciziile justiției trebuie respectate, președintele ALDE și al doilea om în statul român îi îndeamnă pe politicieni să se exprime împotriva deciziei luată în cazul lui Liviu Dragnea deoarece acceptarea acesteia ca una corectă ar afecta întreaga clasă politică din România.

Nici mai mult nici mai puțin Tăriceanu susține că “partidele ar fi paralizate” pe viitor dacă politicienii ar accepta această sentință ca una normală și nu ar lua poziție referitor la această condamnare.

Președintele Senatului României explică cum forțe oculte, reprezentate de instituțiile de forță din România, încearcă să interfereze cu procesul alegerilor și consideră că decizia în cazul lui Dragnea este o interpretare total eronată a drepturilor pe care ar trebui să le aibă un om politic în general și un lider de partid în particular.

Tăriceanu îi cheamă pe politicieni să se unească și să acționeze unitar pentru, cităm  “pentru salvgardarea libertăţilor câştigate cu multe sacrificii la Revoluţie”.

Chiar dacă în ultimele luni Tăriceanu a avut ieșiri extrem de critice la adresa #DNA și a procurorilor în general, acest apel în care cheamă politicienii să se unească împotriva justiției din România este unul absolut incredibil. Pe scurt, președintele ALDE vrea ca politicienii să pună la punct justiția care interferează cu politicul și își permite să condamne și să bage la pușcărie politicieni din România.

De menționat că astăzi, 26 aprilie, Mircea Aron, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă declarațiile făcute de Tăriceanu aduc atingere independenței justiției. #Calin Popescu Tăriceanu