Reținerea și propunerea de arestare a Olguței Vasilescu, candidatul #PSD la primăria Craiovei a dat un fior rece unor parlamentari ai PSD care au reacționat extrem de dur în ședința de partid care a avut loc imediat după acest eveniment.

Conform adevarul.ro, vederea cătușelor cu care a fost scoasă Olguța Vasilescu din sediul #DNA i-a făcut pe parlamentarii PSD să declanșeze un adevărat scandal și să ceară imperios deblocarea unui set de aproape 20 de propuneri legislative care au rolul de a-i proteja pe aleși în fața a ceea ce ei denumesc “abuzurile DNA”. Un parlamentar PSD a declarat, sub protecția anonimatului, pentru cei de la Adevărul, că „Suntem cu nervii la pământ. Suntem vânaţi sistematic şi nu luăm nicio măsură. Asta cu Olguţa a fost un şoc şi noi stăm numai în şocuri“,

Din păcate pentru ei, numărul 2 în PSD, Valeriu Zgonea s-a opus vehement oricări intervenții  în legislația care reglementează reținerea și arestarea politicienilor ceea ce i-a înfuriat la culme pe o parte a PSD-iștilor prezenți la ședință. Deputatul Cătălin Rădulescu, președintele PSD Diaspora, cel care a fost recent condamnat recent la un an și jumătate cu suspendare, a susținut în fața colegilor săi că “nemernicii de procurori” fac abuzuri și că Olguța Vasilescu a fost umilită iar lui i s-a întocmit dosar penal doar “pe telefoane”. Acesta a zis că toți parlamentarii PSD sunt nemulțumiți și că oricând poate demonstra acest lucru.

Din sursele jurnaliștilor de la Adevărul  proiectele cele mai importante care sunt avute în vedere de a fi deblocate de parlamentarii PSD sunt cele propuse de Marius Manolache (finul lui Victor Ponta) care îngreunează modul în care se poate dispune arestul preventiv și cel al lui Șerban Nicolae care propune eliminarea arestului preventiv pentru fapte de corupție și interzicerea încătușării suspecților care nu au săvârșit fapte violente.

Interesant este că de aceeași părere este și fostul președinte Trăian Băsescu care consideră că există peste 40 de articole din Codul Penal care ar trebui modificate dar că parlamentarii nu au curajul să se atingă de Codul Penal  deoarece  “ toţi se gândesc la cum şi-au finanţat campanile” a subliniat Băsescu.

Ca urmare a presiunii puse de parlamentarii PSD pe conducerea partidului, președintele Liviu Dragnea a declarat că are în vedere elaborarea unui Ghid  care să le explice candidaților PSD în amănunt ce au voie să facă și ce nu în campania electorală pentru a nu ajunge în situația colegilor acuzați sau deja condamnați pentru diverse fapte de corupție. #Coruptie