Cele două mandate ale fostului președinte Trăian Băsescu au fost presărate de numeroase scandaluri dar și de o susținere constantă acordată acestuia de către românii din Diaspora.  Al doilea mandat al lui Trăian Băsescu a fost câștigat cu sprijinul necondiționat al românilor din afara granițelor țării, care s-au prezentat în număr mare la urne și au întors soarta alegerilor prezidențiale din 2009 pe ultima sută de metri. Au fost atât de mulți români la vot încât adversarii lui Băsescu l-au acuzat pe acesta și pe câțiva ambasadori că au inventat miile de români care au votat la câteva ambasade.

În schimb, în aceea perioadă Băsescu acorda un sprijin necondiționat luptei anticorupție dusă de #DNA și considera că serviciile secrete s-au reformat și reprezintă stâlpi ai siguranței și securității României.

În ultima perioadă Trăian Băsescu și-a schimbat radical discursul și atacă în termeni extrem de dur instituțiile pe care le considera, în perioada în care era președinte, sigure și de încredere.  Pentru Trăian Băsescu, Direcția Națională Anticorupție este o instituție abuzivă care a făcut un parteneriat cu mafia din România. Și nici serviciile secrete, în special SRI, nu mai sunt de încredere deoarece Băsescu nu le mai place.

După 10 ani de mandat Trăian Băsescu și-a pierdut încrederea majorității românilor care locuiesc în România dar mai beneficiază de sprijinul necondiționat oferit de majoritatea românilor care muncesc și locuiesc în afara granițelor țării?

O întrebare la care răspunsul va fi oferit cel mai sigur de alegerile parlamentare din toamnă unde partidul lui Băsescu, Mișcarea Populară, va avea o campanie puternică destinată românilor din Diaspora.  

Dar vor mai crede românii din Diaspora în mesajele transmise de Trăian Băsescu și partidul său în condițiile în care acesta atacă tot mai violent Direcția Națională Anticorupție în general și pe Laura Codruța Koveși în particular. Vor mai avea încredere într-un om care până mai ieri susținea necondiționat “instituțiile statului de drept” pentru ca apoi să le catalogheze în parteneriat cu mafioții?

Doar românii de pretutindeni pot da răspunsul la această întrebare. #Traian Basescu #Romani de pretutindeni