Chemarea lui Ludovic Orban la Direcția Națională Anticorupție a iscat astăzi o adevărată furtună pe scena politică din România. Chiar dacă Orban a declarat, înainte să intre în sediul #DNA, că nu a fost citat ci a fost invitat de către procurorii anticorupție, la ieșirea sa scena politică din România a suferit iarăși o schimbare radicală.

Ludovic Orban a fost pus astăzi sub urmărire penală și sub control judiciar de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție  și a declarat că își va da demisia din funcția de primvicepreședinte al Partidului Național Liberal și cea de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Mai mult, Ludovic Orban își retrage candidatura pentru primăria Capitalei, fapt ce lasă #PNL aproape în aer cu mai puțin de două luni înaintea alegerilor locale.

Ludovic Orban a declarat că este vorba despre o faptă care este petrecută de curând  și că urmărirea penală este pe numele său nefiind vorba de un dosar disjuns din altă cauză. Acesta a precizat că PNL a susținut constant lupta împotriva corupției și că este sigur că activitatea DNA este benefică pentru societatea românească. Controlul judiciar pe care DNA i l-a impus liberalului Orban este, din declarațiile acestuia, pe o perioadă de 60 de zile. Chiar dacă a spus că se simte afectat sufletește și nedreptățit acesta a mai spus că nu pune nici un moment la îndoială modul de acțiune al procurorilor DNA în acest caz.

Retragerea candidaturii lui Ludovic Orban este o grea lovitură pentru Partidul Național Liberal care și-a mai schimbat odată candidatul la primăria capitalei. După ce Cristian Bușoi a fost retras din cursă este momentul ca liberalii să-i găsească un înlocuitor, pe ultima sută de metri, și lui Ludovic Orban.

O alternativă pentru liberali ar fi susținerea candidatului independent Nicușor Dan, singurul care pare să poate coaliza o mare parte a voturilor alegătorilor de dreapta, într-o luptă cu candidatul social democrat Gabriela Vrânceanu Firea, care se află în fruntea sondajelor de opinie în acest moment. #Alegeri locale 2016