Campania electorală pentru alegerile locale 2016 se apropie cu pași repezi. Potrivit calendarului aprobat de #Guvern, între 11 și 26 aprilie se vor depune candidaturile, iar pe 4 mai vor fi definitivate acestea, urmând ca în 6 să debuteze campania electorală. Pe 4 iunie aceasta se va încheia, pentru ca o zi mai târziu, pe 5 iunie 2016 să fim chemați la urne pentru a ne alege primarii, dar și consilierii locali și județeni. 

Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale din iunie 2016, Guvernul a alocat de la bugetul de stat peste 350 de milioane de lei, adică aproape 80 de milioane de euro. Ceea ce poate nu știați este că, în plus față de această sumă, aproximativ 40 de milioane de euro va fi destinată publicității partidelor și formațiunilor politice care vor putea să-și deconteze cheltuielile făcute în campania electorală dacă reușesc să obțină minim 3% din sufragii. Măsura a fost luată, zice-se pentru a evita infuzia banilor negri în campaniile electorale ale partidelor. Astfel că politicienii s-au gândit că singura modalitate de a scăpa de suspiciunile ce au planat de fiecare dată asupra fondurilor pentru publicitatea electorală este de a asigura, transparent, banii de la bugetul de stat, astfel că mare parte din campania electorală va fi decontată din banii noștri. Sigur, au impus și unele plafoane maxime, dar cu toate acestea sumele primite de la buget sunt consistente.

După cum anunță ProTV, în maxim 30 de zile de la data alegerilor, mandatarii partidelor pot cere decontarea sumelor cheltuite printr-o cerere către Autoritatea Electorală Permanentă, însoțită de chitanțele și facturile doveditoare. În urma acestui demers, toți cei care au reușit să obțină minimum 3% din voturi, indiferent dacă au fost sau nu aleși, își vor primi înapoi banii cheltuiți. Din nefericire banii mulți se vor duce tot la cei ”mari”.

Potrivit legii, cea mai mare sumă o va primi un partid mare, parlamentar, care va putea deconta cheltuieli de aproximativ 7 milioane de euro, în timp ce puțin peste 150.000 de euro va putea primi un candidat la Primăria Generală a Municipiului București și consilierii aflați pe lista acestuia. Pentru primăriile de sector, legiuitorul a considerat că este suficientă suma de 35.200 de euro, în timp ce pentru consiliile județene, 42 la număr, pentru fiecare listă de candidați a fost alocată suma de 23.500 de euro. Sumele cele mai mici le vor fi decontate celor ce aspiră la fotoliile de primari ale celor 2.861 de comune din România, aceștia urmând să ”se aleagă” cu mai puțin de 1.500 de euro.

Cu toate că politicienii s-au gândit câți bani să fie alocați pentru campania electorală a candidaților, nimeni nu a prevăzut în Buget cei 40 de milioane de euro, astfel că, după cum notează ProTV, va fi necesară o rectificare bugetară și va fi foarte interesant de urmărit de unde va ”tăia” Guvernul Cioloș aceste fonduri, care urmează a fi virate în conturile partidelor și candidaților independenți la scurt timp după finalizarea alegerilor locale din iunie 2016. #Alegeri locale 2016 #Partide