Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că prin reînvestirea la șefia #DNA a Laurei Codruţa Kovesi, s-au încălcat procedurile legale. Tăriceanu a mai precizat că premierul Dacian Cioloș trebuie să o atenționeze pe Raluca Prună, care în urmă cu câteva zile, declarat că propunerea de reînvestire în funcția de procuror șef al DNA, "este o alegere de bun simț". De asemenea, președintele Senatului a subliniat că nu face referire la "persoană" ci la nerespectarea principiilor legale.

"Ministrul Justiției a încălcat și subestimat procedurile legale, pe care s-a angajat să le respecte încă de la începutul mandatului.", a declarat Tăriceanu, potrivit agenției Mediafax. În opinia șefului Senatului, primului ministru îi revine responsabilitatea de a avertiza pe ministrul Justiției că acțiunile susținute nu sunt legitime, și că în astfel de situații trebuie să existe "criterii obiective", care să rezoneze cu sistemul de drept, și nu cu alte "resorturi".

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat joi, la şedinţa de bilanţ a DNA că este de acord cu reînvestirea în funcție a Laurei Codruța Kovesi. Aceasta a precizat că propunerea este una legală și nu face decât să recompenseze "performanța managerială". Raluca Prună a făcut referire la bilanțurile DNA, la rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, menționând că rolul unui ministru este de a constata și încuraja performanța de înalt nivel. Ministrul Justiției a concluzionat că nu a făcut decât să aplice prevederile legale și că indiferent de situație, "nimeni nu este de neînlocuit", relatează agerpres.ro. Lupta curajoasă împotriva corupției  promovată de Laura Codruța Kovesi a fost recunoscută și de Reader's Digest, care i-a oferit distincția de Europeanul anului 2016. De-a lungul mandatului, șefa DNA a adus în fața instanțelor zeci de judecători, oameni de afaceri și parlamentari, acuzați de fapte de corupție. Același premiu a mai fost acordat președintei fundației Reaching Out Romania, Iana Matei, în anul 2010. #Laura Codruta Kovesi