Dacă zeci de mii români s-au revoltat pe #Facebook împotriva lui #Klaus Iohannis după ce o declarație a acestuia a fost interpretată ca fiind pro-Antena 3, se pare Iohannis mai are de luptat pe un front cu o parte a societății românești.

Liderii mișcării unioniste din România s-au declarat zilele trecute siderați de faptul că președintele României a declarat că singura cale de reunificare a Republicii Moldova cu România este prin intermediul Uniunii Europene și că discuția despre unirea propriu-zisă a celor două țări surori este una „neserioasă”. Liderul Acțiunii 2012, George Simion, l-a catalogat pe Iohannis drept trădător și a susținut, în mai multe postări pe Facebook, că Iohannis și-a încălcat promisiunile făcute în campania din anul 2014.

Prin urmare, prin intermediul paginii de Facebook „Basarabia e România”, unioniștii au lansat un apel la ieșirea în stradă împotriva președintelui României. Au creat un eveniment care se numește „Nu ești Președintele nostru”, eveniment la care și-au anunțat prezența până astăzi la ora 14.00, peste 700 de persoane.

Mitingul va începe astăzi, la ora 18.00, la fântâna de la Piața Universității, și se pare că cei care și-au anunțat prezența sunt foarte porniți împotriva președintelui. Vă prezentăm mai jos câteva comentarii de pe pagina evenimentului creat pe Facebook:

Constantin Popa: „Atât timp cât avem un președinte care nu simte Românește și pe deasupra mai este și corupt, speranțele se diminuează. El face jocurile murdare ale altora, nu-l interesează decât să-i fie bine lui, stând ca o marionetă în fruntea țării, mințindu-ne”.

Ștefan Gabriel Lupu: „Cred ca el nu e conștient ca în Basarabia se află un milion de cetățeni români”.

Marius Ioan Anghel: „Ați încercat marea cu degetul, Domnule Președinte ! Însă degetul folosit ne-a jignit! GHINION!”.

În afara comentariilor referitoare la Basarabia și la unire, pe pagina evenimentului creat împotriva lui Klaus Iohannis mai apar și numeroase comentarii referitoare la casele acestuia și la procesul în care acesta a pierdut dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în centrul Sibiului. #Proteste