Inițiativa lui #Liviu Dragnea, denumită pompos legea „demnităţii umane şi a toleranţei“, a stârnit deja numeroase controverse, mai ales în mediul on-line. Așa-zisul ei rol de pedepsire a urii și a intoleranței față de unele categorii sociale nu este văzută de internauți decât drept un instrument care să mai taie din elanul tinerilor de pe rețelele de socializare

Așa se fac că PNL a anunţat deja că dacă legea va fi adoptată de plenul Camerei Deputaților atunci ea va fi contestată la Curtea Constituţională a României (CCR). Juriștii liberali spun că inițiativa social-democratului poate conduce la o suprareglementare în domeniu. Așadar, oricine se simte lezat în acest moment de un anumit mesaj poate acționa oricând în instanța emitentul acestuia, uzând de prevederile Codului Penal, de la articolul 369. Acesta vorbește despre „incitare la ură, discriminare față de anumite categroii de persoane”, fapte care pot fi pedepsite cu închisoare de maxim trei ani sau amenda penală care poate ajunge și până la 180.000 de lei. #Klaus Iohannis #legislatie