Pe senatorii şi pe deputaţii aflaţi acum în vacanţă parlamentară îi aşteaptă o puzderie de proiecte care trebuie adoptate în următoarea sesiune parlamentară. Astfel, peste 500 de proiecte aşteaptă votul uneia sau a alteia dintre camerele Parlamentului. Printre aceste proiecte se află atât iniţiative, cât şi propuneri care au fost deja adoptate pe parcursul lui 2015, dar care ulterior au fost retrimise către Legislativ de preşedintele #Klaus Iohannis. Şeful statului a refuzat să dea undă verde din prima legii care stabileşte salariile demnitarilor şi legii dării în plată, cea care le-ar permite persoanelor cu credite restante pentru locuinţe să returneze casa către bancă, scăpând astfel de povara creditelor.

Primul lucru pe care parlamentarii vor trebuie să îl decidă după 1 februarie, atunci când vacanţa parlamentară de iarnă se încheie, va fi forma pe care o va lua legea salariilor demnitarilor. Până ce aleşii vor ajunge la un consens, preşedintele, premierul şi o serie de alţi înalţi demnitari beneficiază de salarii mărite, în conformitate cu o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvernul Ponta.

Două alte legi se află pe masa magistraţilor de la Curtea Constituţională, după ce preşedintele şi Parlamentul nu au putut ajunge la un consens. Este vorba despre legea pensiilor speciale pentru aleşii locali şi legea interzicerii fumatului în spaţiile publice. Dacă judecătorii CCR vor decide că proiectele de lege sunt constituţionale, Klaus Iohannis va fi nevoit să le promulge. În cazul în care propunerile vor fi catalogate drept neconstituţionale, parlamentarii vor trebui să modifice proiectele  actuale.

Un alt proiect de lege care a făcut să curgă multă cerneală în presa ultimei luni din 2015 a fost cel care impunea limitarea numărului de câini de la stână. După ce ciobanii au protestat în faţa Parlamentului pentru o zi, Guvernul a venit în ajutorul oierilor şi a adoptat o ordonanţă de urgenţă care înlocuieşte legea până în luna aprilie. După întoarcerea din vacanţă, parlamentarii au promis că vor reanaliza şi acest proiect controversat. #Parlament