Odată întorşi din vacanţa parlamentare, pe senatori şi deputaţi îi aşteaptă mai multe propuneri legislative. Printre acestea se numără şi două proiecte care îi vizează în mod direct pe şoferi. Primul îi aparţine senatorului Valeriu Todiraşcu, cel care a propus ca şoferii să nu mai poată parca maşinile pe trotuare. Cea de-a doua propunere le aparţine mai multor senatori şi deputaţi şi prevede ca şoferii care devin agresivi în trafic să fie sancţionaţi mult mai drastic decât se întâmplă acum.

"Circulaţia pietonilor pe trotuarele din România a devenit imposibilă de multe ori, din cauza miilor de maşini care le ocupă, de cele mai multe ori în întregime. Persoanele aflate în scaun cu rotile, copiii, fie că sunt sau nu însoţiţi de părinţi sau vârstnicii sunt de multe ori nevoiţi să coboare de pe trotuar şi să meargă o porţiune direct pe stradă, pentru a ocoli autovehiculele parcate pe trotuar. Acest lucru nu este deloc în regulă, având în vedere multitudinea de accidente care se produc. Mai mult, persoanele aflate în fotolii rulante nu au de multe ori posibilitatea de a urca sau coborî de pe trotuar, din cauza lipsei platformelor de acces. Cred că o astfel de lege este mai mult decât benefică. De altfel, aşa stau lucrurile şi în ţările civilizate", a precizat Valeriu Todiraşcu, preşedintele partidului Noua Republică şi afiliat al grupului liberal din Senat.

Potrivit propunerii iniţiate de Todiraşcu, maşinile vor putea fi lăsate pe trotuar doar în cazul în care se asigură un spaţiu de trecere lat de cel puţin doi metri, pentru pietoni. De cealaltă parte, şoferii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au suficiente locuri de parcare şi că acesta este motivul pentru care îşi lasă maşinile direct pe trotuar.

A doua propunere a fost elaborată de peste 40 de aleşi şi prevede sancţiuni mult mai mari pentru şoferii care nu se conformează regulilor din trafic şi le pun şi celorlalţi viaţa în pericol. Astfel de cazuri sunt binecunoscute în toată România, fie că e vorba de şoferi care pornesc în trombă de la semafor, fie de şoferi care evită în ultimul moment vehicul din faţă sau persoanele aflate pe trecerea de pietoni. #Parlament #Autovehicul