Situaţia în care se află familia Bodnariu, căreia autorităţile din Norvegia i-au luat copiii dintr-un motiv aparent banal, va ajunge subiect de discuţie în Parlamentul European. Decizia a fost luată de mai mulţi politicieni români care reprezintă ţara noastră în această instituţie europeană. Lor li s-au alăturat şi colegi din ţări precum Germania sau Spania.

"Astfel de cazuri, în care sunt implicaţi cetăţeni români, nu ar trebui să aibă loc în nicio ţară, sub niciun pretext. Statul român trebuie să-şi apere toţi cetăţenii indiferent de ţara în care aceştia locuiesc şi de religia pe care o au. De altfel, dreptul internaţional ne oferă toate pârghiile necesare pentru a aborda cu succes un astfel de caz. Suntem încredinţaţi că acţiunea noastră va ajunge la rezultatul scontat, având în vedere detaliile acestui caz", se arată într-un document semnat de europarlamentarul liberal Daniel Buda.

În total, procedura depusă în Parlamentul European a fost semnată de 42 de europarlamentari. Plenul acestei instituţii va decide dacă va iniţia procedurile prin care Guvernul norvegian să fie sesizat oficial cu privire la acest caz. Dacă votul va fi pozitiv, Parlamentul European va încerca să le arate autorităţilor norvegiene că separarea copiilor de familie le poate produce celor mici dezechilibre psiho-emoţionale destul de severe. Premisa de la care au pornit iniţiatorii acestei acţiuni a fost aceea că măsura dispusă de Protecţia Copilului (Barnevernet) din Norvegia a fost disproporţionată în raport cu faptele care au generat-o.

Cinci copii au fost luaţi din sânul familiei Bodnariu şi plasaţi în grija mai multor familii din Norvegia. Cel mai mic dintre copii avea doar trei luni în momentul în care a fost luat de la sânul mamei sale. Decizia autorităţilor norvegiene a stârnit un val de proteste în România, o poziţie oficială fiind luată chiar şi de Administraţia Prezidenţială. Cu toate acestea, autorităţile din Norvegia nu au exprimat încă un punct de vedere, pretextând că acest lucru nu este permis atât timp cât ancheta este în desfăşurare. #Uniunea Europeana #Credinta