Probleme financiare pentru cel mai mare partid politic din România, după ce principalul cont bancar al acestei formaţiuni politice a fost blocat. Decizia vizează Partidul Social Democrat (#PSD) şi a fost luată din cauza unei datorii mai vechi, în valoare de 55.000 de euro, pe care partidul o are către Primăria Municipiului Bucureşti. Datoria a fost făcută în momentul în care Victor Ponta şi-a anunţat participarea la alegerile prezidenţiale desfăşurate în toamna lui 2014, în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că situaţia va fi remediată până la sfârşitul lunii ianuarie. „Am luat deja măsurile necesare pentru a ne asigura că această situaţie se va rezolva în cel mult o săptămână. Sunt membri de partid care nu şi-au mai plătit contribuţiile către partid de ceva vreme, iar banii necesari pentru plata acestei datorii vor fi strânşi prin recuperarea acestor contribuţii restante. Deja am comunicat cu toate organizaţiile judeţene, iar situaţia va fi rezolvată. Imaginaţi-vă că un partid politic nu poate funcţiona decât dacă toţi membrii îşi plătesc această contribuţie. Nu le cerem tuturor cote egale. Unii au posibilităţi mai mari, în vreme ce alţii trebuie să-şi achite contribuţia de bază. Prin recuperarea acestor datorii din interiorul partidului vom aduna în jur de 1,7 milioane de lei. Oricum, un partid cu conturile blocate nu îşi poate depune nici listele cu candidaţi pentru alegeri (este vorba despre alegerile locale care vor avea loc în luna iunie a acestui an - n.r.)", a precizat Liviu Dragnea.

De asemenea, liderul social-democraţilor a anunţat că vremea lansărilor fastuoase a trecut şi că următoarele acţiuni de imagine ale partidului vor fi mai puţin costisitoare. În 2014, Victor Ponta, pe atunci preşedinte al PSD, şi-a anunţat începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale în cadrul unui eveniment organizat pe Arena Naţională, la care au luat parte câteva zeci de mii de membri ai PSD şi de simpatizanţi. De atunci datează datoria de 55.000 de mii de euro către Primăria Bucureşti. #Alegeri locale 2016