Şefa Direciţiei Naţionale Anticorupţie (#DNA), Laura Codruţa Kovesi, a fost votată printre cele mai influente personalităţi din Uniunea Europeană, de o publicaţie de profil. În clasamentul întocmit de revista „Politico”, Codruţa Kovesi ocupă locul 21, dintre cele 28 de personalităţi votate.

Pe primul loc în clasamentul celor de la Politico se află premierul Ungariei, Viktor Orban. Condiţia pentru realizarea acestui top a fost alegerea unei singure persoane din fiecare stat european. Laura Codruţa Kovesi i-a depăşit astfel, în opinia jurnaliştilor de la Politico, pe preşedintele Klaus Iohannis sau pe premierul Dacian Cioloş.

În dreptul numelui fiecărei persoane alese există şi o scurtă descriere. Pentru Codruţa Kovesi este trecut faptul că a devenit procuror-general al României la doar 33 de ani, în anul 2006. Şapte ani mai târziu Kovesi a fost numită în fruntea DNA, organism înfiinţat cu scopul de a lupta cu marii corupţi ai ţării. Crearea acestei instituţii a fost una dintre condiţiile impuse României în momentul aderării la UE. Atunci România era văzută drept una dintre ţările cu cel mai înalt nivel al corupţiei la vârf din Europa. Această percepţie negativă se păstrează şi astăzi, deşi autorităţile europene au lăudat în mod repetat progresele importante în lupta anticorupţie făcute mai ales graţie activităţii DNA.

În ultimii doi ani de activitate, DNA i-a acuzat de fapte de corupţie şi i-a trimis în judecată pe numeroşi lideri politici: Elena Udrea, fost ministru al Turismului în guvernarea Boc; Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei; fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu. Cel mai răsunător proces a fost însă cel al trimiterii în judecată a lui Victor Ponta, chiar în perioada în care acesta era premier şi preşedintele PSD, cel mai mare partid din România. Alături de Ponta, în dosarul „Turceni-Rovinari”, a fost acuzat de fapte grave de corupţie şi senatorul Dan Şova.

Bulgarii şi, mai nou, slovacii au anunţat că doresc să preia şi să adapteze modelul DNA şi în ţările lor. #Laura Codruta Kovesi #Coruptie