Deputatul Ioan Oltean a fost reţinut de către procurorii #DNA în dosarul ANRP al Codruţei Dumitrean, după ce Camera Deputaţilor încuvinţase cererea DNA şi a ridicat imunitatea deputatului.

Din păcate şi iniţial şi pe contestaţie, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie s-a pronunţat că măsura controlului judiciar este suficientă pentru continuarea anchetei în acest dosar. Procurorii DNA susţin că Oltean este cel care a propus-o şi a susţinut-o pe Crinuţa Dumitrean la şefia Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi că îi cerea Crinuţei Dumitrean comisioane din şpăgile luate pentru a urgenta sau rezolva diverse dosare de retrocedare.

Procurorii anticorupţie susţin că Ioan Oltean ar fi primit 600.000 de euro şpagă chiar în curtea unei biserici din Ilfov. Mai mult, se pare că tocmai preotul paroh din acea vreme, condamnat într-un alt dosar, ar fi fost denunţătorul lui Ioan Oltean şi al reţelei de trafic de influenţă de la ANRP. În dosar este cercetat şi deputatul Cătălin Theodorescu însă, acestuia, deputaţii au refuzat să îi ridice imunitatea parlamentară. #Coruptie