Evenimentele petrecute pe scena politică internaţională în ultimii ani reconfigurează strategiile de apărare ale multor state europene şi nu numai. Nici România nu face excepţie de la regulă. În textul noii Strategii Naţionale de Apărare, valabilă pentru următorii patru ani, aleşii au inclus şi cuvântul "propagandă". Astfel, propaganda este definită în acest document drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Deşi autorii Strategiei nu au indicat cu precizie despre ce fel de propagandă este vorba, este lesne de înţeles că trimiterea a fost făcută vizavi de acţiunile expansioniste ale Rusiei în estul Ucrainei, precum şi ca urmare a vizitei şefului Dumei de stat din #Rusia la Bucureşti, în urmă cu o lună.

Potrivit unor surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele #Klaus Iohannis a fost deranjat de prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Rus, Serghei Narîşkin. Oficialul rus a venit în capitala României la invitaţia trimisă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Narîşkin, ca de altfel şi alţi mari demnitari ruşi, au interdicţie de a intra pe teritoriul Uniunii Europene, tocmai din cauza politicilor externe agresive ale Rusiei. Astfel, vizita la Bucureşti a demnitarului rus a pus gaze pe foc în relaţiile diplomatice dintre România şi celelalte state europene, chiar dacă nu au existat reproşuri oficiale.

"Pe mine mă intrigă faptul că nu au făcut direct în document precizarea de "propagandă rusească". Ar fi trebuit să aibă curajul şi să numească cu exactitate statul la care se face referire", a precizat, pentru Adevărul, fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

Deşi este folosită cu succes de Federaţia Rusă şi chiar de către organizaţia teroristă Stat Islamic, propaganda nu este o armă nouă, în cadrul conflictelor. Astfel, în Germania nazistă condusă de Adolf Hitler exista un Minister al Propagandei, condus de Iosef Goebbels, un lider marcant al Partidului Naţional Socialist din Germania. Goebbels a reuşit, prin intermediul propagandei, nu doar să aducă Partidul Nazist la putere, ci şi să convingă populaţia germană (cel mai educat popor la vremea respectivă - n.r.) că evreii ar reprezenta cel mai mare pericol la adresa siguranţei Germaniei.