Partidul Poporului #Dan Diaconescu (PPDD) şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) nu mai au, în prezent, niciun reprezentant în Parlamentul României. Odată cu votarea legii traseismului politic, toţi aleşii celor două partide au trecut în alte tabere politice, în funcţie de interesele pe care le aveau. În acest context, formaţiunile politice existente astăzi mai mult cu numele continuă să primească sume importante de bani de la bugetul de stat, prin mijlocirea Autorităţii Electorale Permanente. 

În ultimii trei ani, toţi cei aproape 70 de parlamentari ajunşi în Senat sau în Camera Deputaţilor din partea PPDD au migrat către alte partide, odată ce legea electorală a permis acest lucru. Cu toate acestea, PPDD a primit în luna noiembrie, de la statul român, o sumă ce depăşeşte valoarea de 100.000 de lei, deşi formaţiunea mai numără doar câţiva aleşi răsfiraţi prin administraţiile locale. Subvenţia de 100.000 de lei va fi plătită, lună de lună, până la alegerile parlamentare din toamna anului viitor.

În contextul de faţă, PPDD a anunţat că va fuziona cu UNPR. Astfel, toţi banii vor trece în conturile partidului condus de Gabriel Oprea. Sumele vor fi folosite în campaniile pentru alegerile locale şi pentru cele prezindenţiale din anul 2016. Măsura este criticată chiar şi de către parlamentarii ajunşi în Legislativ din partea PPDD, chiar dacă acum figurează pe listele de membri ai altor partide politice. Aceştia spun că nu este normal acest transfer de bani, în condiţiile în care, prin fuziunea a două partide politice, statul a ajuns să plătească de două ori pentru o singură formaţiune. 

Şi PNŢCD primeşte lunar o subvenţie de 2.000 de lei, pentru cei doi politicieni ţărănişti aleşi, în 2012, în #Parlament. Şi aceştia au ales însă între timp alte partide politice. Subvenţia primită acum de PNŢCD este folosită în special pentru plata chiriilor unor sedii din teritoriu.

Pentru ca astfel de situaţii absurde să nu mai aibă loc, parlamentarii ar trebuie să voteze o modificare a legii electorale. #Alegeri locale 2016