#PNL a retras, luni, 2 noiembrie, de pe ordinea de zi a Senatului moţiunea de cenzură depusă iniţial pentru demiterea vicepremierului Gabriel Oprea. Anunţul a fost făcut de Ion Popa, liderul grupului liberal din camera superioară a Parlamentului. Liberalii şi-au motivat retragerea acestei moţiuni de pe ordinea de zi, ca urmare a tragediei produse vineri, 30 octombrie, în Clubul Colectiv.

“Grupul de parlamentari liberali doresc să ceară Biroului Permanent al Senatului scoaterea din dezbaterile de azi a moţiunii de cenzură privind demiterea ministrului de interne, #Gabriel Oprea. Considerăm că o astfel de dezbatere nu este oportună pentru moment, având în vedere tragedia produsă vineri, 30 octombrie, în centrul Capitalei. Pe aceeaşi cale, suntem alături de victimele incendiului şi de familiile acestora. Au murit câteva zeci de persoane, iar peste 140 sunt rănite, unele foarte grav. Au fost decretate şi trei zile de doliu naţional, astfel încât facem un apel la solidaritate către toate forţele politice din Parlament”, şi-au motivate decizia membrii delegaţiei PNL.

Iniţial, liberalii depuseseră în Parlamentmoţiune de cenzură pentru demiterea vicepremierului Gabriel Oprea. Senatorii PNL îşi motivaseră acţiunea prin faptul că ministrul internelor a reacţionat într-un mod dezastruos la accidentul în care un poliţist din coloana sa oficială şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe o stradă din Bucureşti. Anchetatorii au aflat apoi că Gabriel Oprea era însoţit de coloană oficială din drumul său dinspre Serviciul Român de Informaţii spre casă. De asemenea, ancheta Parchetului Bucureşti a mai scos la iveală faptul că, doar anul acesta, Oprea a solicitat şi a beneficiat de peste 1.600 de ori de coloană oficială, deşi funcţia pe care o deţine nu-i dă dreptul la o astfel de facilitate.

Înainte de producerea tragediei din clubul Colectiv, implicarea ministrului Gabriel Oprea în acest scandal era principalul subiect de presă din România. Moţiunea retrasă luni de parlamentarii liberali se numeşte “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare şi aroganţă”. #Incendiu