Una dintre cele mai mari provocări pentru premierul Dacian Cioloş şi pentru echipa sa de miniştri va fi să menţină stabilă situaţia economică a ţării, având în vedere „cadourile” otrăvite lăsate de Guvernul Ponta. În egală măsură însă, cel puţin la fel de greu îi va fi noului prim-ministru să pună în aplicare una dintre principalele cerinţe formulate de zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă, după groaznicul accident petrecut în clubul Colectiv. Astfel, Cabinetul Cioloş va trebui să depolitizeze atât instituţiile publice centrale, cât şi instituţiile deconcentrate din teritoriu. Este un proces extrem de lung şi de anevoios, având în vedere încrengăturile politice împământenite de ani buni în mai toate instituţiile de stat.

Totuşi, pentru că miniştii noului #Guvern nu vor fi înregimentaţi politic, este de aşteptat ca nici presiunile făcute de liderii partidelor politice să nu fie atât de pronunţate ca în cazul guvernelor precedente.

Până acum, de la directorii din ministere şi până la preşedinţii caselor judeţene de asigurări de sănătate, numirile au fost făcute strict pe considerente de apartenenţă politică şi nicidecum pe baza meritului. Drept urmare, marea majoritate a instituţiilor de stat sunt conduse extrem de slab, lucru care stârneşte nemulţumirea oamenilor. Tocmai de aceea depolitizarea acestor funcţii a fost una dintre principalele cerinţe ale oamenilor ieşiţi în stradă.

De altfel, în primul său discurs ţinut după ce a fost desemnat premier, Cioloş a afirmat că doreşte să deschidă Guvernul către populaţie, pentru ca deciziile să fie luate împreună cu reprezentanţii societăţii civile.

Mulţi analişti politici sunt însă sceptici în privinţa şanselor de reuşită ale unui astfel de demers, îndoindu-se că Guvernul Cioloş va găsi suficienţi oameni competenţi şi apolitici care să fie dispuşi să preia funcţiile directorilor demişi din instituţiile de stat. În plus, mai mult ca sigur toate partidele politice se vor opune demiterii acestor directori, având în vedere că prin ei vor reuşi să-şi menţină influenţa în domeniile de interes. #Coruptie #Dacian Cioloș