În cazul în care cabinetul de miniştri propus de Dacian Cioloş va primi avizul favorabil al Parlamentului, mandatul de doar un an al noului prim-ministru nu va fi deloc unul uşor. Pe lângă faptul că va trebui să rezolve, într-un fel sau altul, "cadourile" otrăvite plasate strategic de premierul demisionar Victor Ponta, Cioloş va fi nevoit să facă faţă şi presiunilor constante care vor veni din partea partidelor politice, prin intermediul Parlamentului.

Până la alegerile parlamentare din toamna anului viitor, Guvernul Cioloş trebuie să stabilizeze situaţia economică a ţării, în contextul măsurilor de relaxare fiscală care vor intra în vigoare de anul viitor. Astfel, banii care vor veni la bugetul de stat vor fi considerabil mai puţini, având în vedere scăderile taxelor şi a impozitelor, în vreme ce acelaşi buget "subţiat" va trebui să facă faţă creşterii de 10% a salariilor bugetarilor, precum şi celorlalte forme de protecţie socială.

Analiştii politici şi economici sunt de părere că un #Guvern compus din tehnocraţi ar putea stabiliza toată această ecuaţie. Se pune însă problema intereselor pe care partidele politice le au, având în verere anul electoral 2016. "Noul Guvern va avea o perioadă în care toată lumea va aştepta să vadă ce măsuri va lua şi ce efect imediat vor avea aceste măsuri. Să nu uităm însă că şi partidele politice au propriile lor interese. Nu cred că PSD va dori ca Guvernul Cioloş să arate prea capabil. De asemenea, nici în interesul celor de PNL un asemenea guvern nu este de dorit", este părere părere consultantul politic Radu Magdin, citat de postul Digi 24.

Un guvern prea competent ar însemna stricarea jocurilor majorităţii partidelor politice, care ar risca astfel să piardă o parte importantă a electoratului, în cadrul alegerilor parlamentare din 2016. Pe de altă parte, referindu-se strict la partea financiară a problemei, analistul George Vulcănescu este de părere că mediul investiţional din România ar putea deveni ceva mai optimist, în cazul în care Cioloş şi echipa sa de miniştri vor reuşi să echilibreze economia României, cel puţin la nivel macroeconomic. #Partide #Dacian Cioloș