În urma celei de-a doua runde de negocieri purtate între Klaus Iohannis şi reprezentanţii partidelor politice parlamentare din România, preşedintele a anunţat că îl desemnează pe Dacian Cioloş în funcţia de premier. "România are nevoie de un prim-ministru integru, de un om curat, care să poată propune şi duce mai departe reformele care se impun. Sunt convins că cea mai bună soluţie în momentul de faţă este numirea unui premier independent", a precizat #Klaus Iohannis.

Şeful statului a adus în discuţie şi componenţa cabinetului de ministri al lui Dacian Cioloş. "În aceste funcţii cheie trebuie să desemnăm persoane competente, responsabile, care de asemenea să nu fie implicate în scandaluri. De asemenea, partidele politice trebuie să înceapă să-şi facă o curăţenie internă, pentru a se asigura că rămân doar membrii care merită. Încurajez şi am încurajat cât mai mulţi tineri să intre în politică, fiind ferm convins că o înnoire a clasei politice nu se poate face fără oameni noi. Doar aşa putem continua pe drumul european pe care ne-am înscris", a adăugat Iohannis.

"Vă sunt recunoscător pentru încrederea care mi-a fost acordată. Preiau această funcţie într-un moment cheie pentru societatea românească şi ştiu ce provocări mă aşteaptă. Societatea românească s-a maturizat, iar guvernul trebuie să răspundă noilor cerinţe. Văd Executivul ca pe o instituţie care trebuie să facă legătura între politic şi cetăţeni", a spus Cioloş, imediat după numire.

Numirea lui Dacian Cioloş în funcţia de premier a fost primită fără multe rezerve de majoritatea liderilor politici şi de opinie. Totuşi, unii au ţinut să facă o serie de precizări cu privire la toată această situaţie. "Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii partidelor politice insistă acum pe ideea unui #Guvern tehnocrat şi independent doar la presiunea străzii. Să fim serioşi. Înainte de izbucnirea protestelor, preşedintele era interesat doar de numirea unui guvern liberal", a precizat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, pentru Digi 24. #Parlament