Nu este un tip foarte iubit Traian Băsescu, dar nu poți să nu-i dai dreptate 100% atunci când zice că parlamentarii nu au greșit deloc la votul de ieri, în problema arestării Elenei Udrea! Aleșii neamului, cel mai probabil s-au gândit că este prea mult să ceri a treia oară arestarea Elenei Udrea.

„Mi se pare hilară teoria cu confundatul urnelor! Nu este posibil la un asemenea nivel să te gândești la astfel de greșeli. Cred mai degrabă că unii parlamentari au plecat cu bilele acasă tocmai pentru a da peste cap tot votul. Deci, să mă lase cu teoria confuziei. Eu sunt convins că mulți dintre ei au considerat că deja este prea mult în acest caz. Dacă era la prima solicitare sau la a doua, probabil că votau pentru fără nicio reținere. În plus, cred că s-au gândit și la faptul că este prea mult pentru o femeie să fie la a treia judecare”, a explicat fostul președinte. Băsescu a explicat aseară, la B1 TV că pe vremea când era președinte nu a primit vreo informare care să-i arate că #Elena Udrea ar fi comis fapte ilegale sau că ar face parte dintr-un anturaj nepotrivit.

Liberalii au dat vina pe parlamentarii Puterii pentru nereușita operațiunii de ieri, spunând că și-au dat mâna pentru a susține o luptă împotriva adevărului. „Chiar dacă liderul PSD, Liviu Dragnea a spus de nenumărate ori că parlamentarii din arcul guvernamental vor sprijini demersurile instanțelor, votând la vedere, iată că ieri aleșii PSD-UNPR au refuzat să-și arate votul”, a precizat liderul deputaților liberali Ludovic Orban.

Mult mai virulent a fost realizatorul TV Rareș Bogdan, care, contrar vestimentației rafinate, a adoptat un limbaj birjăresc. „Parlament penal, marș la Tribunal!”, și-a început textul postat pe Facebook moderatorul de la Realitatea TV. „Măi penibililor, măi nenorociților, cum ați reușit de v-ați făcut de râs? Cum ați putut să votați reținerea, dar să refuzați arestarea? Cum măi maimuțelor”, a tunat Rareș Bogdan cerându-le parlamentarilor să vină în fața opiniei publice să explice cum au dat de pământ cu democrația.

Foarte mulți analiști politici cred că rezultatul votului de ieri din Parlament are la bază și declarațiile pe un ton amenințător la adresa colegilor ei din Parlament, pe care blonda le-a făcut înaintea procesului de votare.

„Ați fost solicitați să votați în orb! Unii vor să mă reducă la tăcere cu orice preț, asta pentru nu mi-am ținut gura după primele două arestări. Nu contează cât de prieteni sunteți cu sistemul, trebuie să conștientizați că va veni și rândul vostru. Ori mergeți de bunăvoie acasă, ori plecați în arest”, a explicat blonda de la tribuna Camerei Deputaților.

Evident, rezultatul a uimit-o chiar și pe Elena Udrea, care era aproape convinsă că va fi arestată pentru a treia oară. Pe de altă parte, ea se întreabă retoric, la șase ani de la presupusele fapte: „Ce pericol mai sunt eu?”.

Reamintim că ieri, Camera Deputaților a respins solicitarea de arestare preventivă făcută de procurorii anticorupție pe numele deputatului PMP Elena Udrea, asta în urma unui vot cu cântec în Parlament. Paradoxal, aleșii au votat cererea #DNA de începere a urmării penale pe numele Elenei Udrea, au fost de acord și cu reținerea ei, dar nu a ieșit numărătoarea la vot atunci când a venit vorba de arestarea preventivă a fostului ministru al Dezvoltării. #Coruptie