În loc să-și vadă de treabă și să-și pregătească în liniște și cu răbdare apărarea în dosarul „Rovinari-Turceni”, pentru a ieși basma curată din acest scandal care pune o amprentă negativă pe imaginea României în exterior, premierul #Victor Ponta se apucă să arunce cu noroi în Justiția românească, și scrie pe Facebook, imediat după ce a ajuns acasă de la ultima lui vizită la DNA, că „marea problemă a României este obsesia pe care a făcut-o un procuror total neprofesionist cu scopul de a se afirma în carieră, acesta inventând și imaginând lucruri absolut neadevărate care s-ar fi petrecut acum zece ani”.

Era aproape firesc ca DNA-ul să se sesizeze și să ceară Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze această declarație, care vine, culmea, din gura unui om care deține o funcție înaltă în stat. Mai mult, vine din gura unui fost procuror care a lucrat în sistem și știe foarte bine mecanismele justiției

Procurorii spun, pe bună dreptate, că afirmaţiile premierului sunt cel puțin denigratoare și pot afecta reputația procurorului desemnat să se ocupe de acest caz. „Ceea ce a scris domnul Victor Viorel Ponta pe acea rețea de socializare pune la îndoială probitatea procurorilor care lucrează în această instituție, dar mai ales obiectivitatea cu care aceștia tratează dosarele pe care instrumentează. Acest lucru poate aduce atingere independenței activităților derulate de DNA, încălcând principiile independenței sistemului judiciar", se arată într-un comunicat al DNA.

Conducerea CSM a luat act de rezultatul votului exprimat de cei 90 procurori ai DNA reuniți vineri într-o ședință extraordinară a Adunării Generale a Procurorilor.

Reacțiile nu au întârziat să apară, judecătorii CSM precizând într-o luare de poziție că reprezentanții puterilor statului ar trebui să știe că în astfel de situații există „obligația de rezervă”, pe care dacă nu o adoptă, pot afecta grav statul de drept și echilibrul acestuia, ducând la degradarea valorilor morale fundamentale.

Direcția Națională Anticorupție l-a trimis joi în judecată pe Victor Viorel Ponta în dosarul „Rovinari-Turceni”, premierul fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, printre care fals în înscrisuri, complicitate la evazinue fiscală și spălare de bani. Toate aceste nereguli au fost comise în perioada în care Ponta era avocat și reprezenta Cabinetul Individual de Avocatură „Pont Victor-Viorel”. Alături de prim-ministrul Ponta au mai fost trimiși în judecată bunul său prieten Dan Șova, aflat în prezent sub control judiciar, care la momentul respectiv era coordonatorul Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, fostul director general al Complexului Energetic Rovinari, Laurențiu Ciurel, fostul director de la Complexul Turceni, Dumitru Cristea, dar și Octavian Laurențiu Graure, care la data faptelor era director economic al Complexului Energetic Turceni iar între timp a reușit să falimenteze și Electrocentrale Galați.

Nu putem să nu remarcăm faptul că Victor Ponta este primul premier de după Revoluția din decembrie 1989 care este trimis în judecată în timpul exercitării mandatului.

Victor Ponta a devenit premier în primăvara anului 2012, atunci când Guvernul Ungureanu a fost „dărâmat” de o moțiune de cenzură inițiată de defuncta USL. #Adrian Nastase #Coruptie