Anchetatorii au ajuns aproape de final, în cazul dosarului în care este cercetat prim-ministrul #Victor Ponta. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (#DNA) spun că, în momentul de faţă, mai sunt de administrat doar câteva probe strânse la dosar. Anunţul a fost făcut de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ponta este inculpat în dosarul "Turceni-Rovinari". Premierul este acuzat de fals în înscrisuri, de complicitate la evaziune fiscală şi de spălare de bani. În acelaşi dosar este anchetat, de către procurori, şi fostul ministrul al Marilor Proiecte, Dan Şova.

Întrebat de jurnalişti ce părere are despre acest anunţ, premierul Victor Ponta a spus că este cea mai bună veste pe care o poate primi. Mai mult, şeful Executivului a afirmat că el însuşi le-a cerut procurorilor să grăbească lucrurile, indiferent care ar fi concluzia la care vor ajunge.

Ponta a fost chemat la sediul DNA, ultima oară, la sfârşitul săptămânii trecute. La ieşirea din sediul instituţiei le-a spus jurnaliştilor faptul că discuţiile au avut loc pe un ton civilizat, dar că le-a solicitat procurorilor să cerceteze separat dosarul său de întregul dosar "Turceni-Rovinari".

Ponta a ajuns la începutul acestei veri pentru prima oară la DNA, atunci când procurorii anticorupţie l-au anunţat că este suspect pentru o serie de operaţiuni realizate între el şi casa de avocatură a lui Dan Şova, în perioada în care premierul profesa ca avocat.

La jumătatea lunii iunie, Victor Ponta a plecat neanunţat în Turcia, unde s-a internat într-un spital din Istanbul, pentru a se opera la genunchi. Ziua plecării aproape a coincis cu momentul în care procurorii îl chemaseră din nou la DNA, pentru interogatoriu. După intervenţia chirurgicală, premierul a ales să rămână, pentru recuperare, în acelaşi spital din Turcia. În toată această perioadă, atribuţiile de premier au fost preluate de Gabriel Oprea.

Anchetatorii estimează că bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 3,5 milioane de lei, în urma infracţiunilor săvârşite în afacerea "Turceni-Rovinari". #Coruptie