Traian Băsescu a comentat situaţia în care se află edilul Capitalei, Sorin Oprescu, în decursul acestei zile. După ce a analizat aparițiile din presă, fostul preşedinte al României crede că Sorin Oprescu nu mai are cum să scape de închisoare. Marea uimire a lui Băsescu este că nu înţelege cum de s-a ajuns aici, deoarece îl consideră pe fostul edil o persoană integră, care impune respect, caracterizându-l, de asemenea, drept o persoană relaxată. Fostul preşedinte a mai afirmat că acestuia nu-i lipsea nimic, era un profesor universitar desăvârşit şi un chirurg cu renume. Nu a avut niciodată abateri care să-i păteze reputaţia şi nici reclamaţii la adresa lui nu au existat, timp de zece ani cât a stat la Cotroceni nu îşi aminteşti de existenţa vreunei reclamaţii sau plângeri împotriva lui, Traian Băsescu a ținut sa precizeze și faptul că toate sugestiile şi reclamaţiile au fost rezolvate fără să îi scape una. Fostul şef de stat a mai precizat că din moment ce s-a realizat un flagrant este clar că s-a urmărit ceva şi nici şanse de scăpare nu există. „Singura şansă pe care Oprescu o mai are este să meargă în beci”, a spus fostul președinte

Băsescu nu exclude și varianta ca tot scandalul să fi fost iscat cu scopul de a-l scoate pe Oprescu din cursa electorală a anului 2016, din partea partidului PNL candidând o altă persoană. Reacţia copreşedintei partidului liberal, Alina Gorghiu  nu a fost nici pe departe aşa cum îşi imaginau ceilalţi, argumentele împotriva ei neîntârziând să apară din partea fostului preşedinte. 

Traian Băsescu îşi aminteşte cum în anul 2000, când a intrat în cursa pentru funcția de primar al Capitalei s-a luptat cu Sorin Oprescu cot la cot şi a reuşit să-l învingă. Atunci a obţinut al doilea număr de voturi din viata sa, cel mai mare număr de voturi înregistrându-se în cursa prezidenţială din 2004. În anul 2000 s-a bucurat prima dată de o funcţie de conducere şi anume de funcţia de primar al Capitalei.

Întrebat fiind dacă vrea să revină pe scaunul Primăriei Capitalei, Băsescu a răspuns că după zece ani de preşedenţie, în acest moment, nu l-ar vrea, dar niciodată nu se ştie ce răsturnări de situaţie apar. #Traian Basescu #Coruptie #Arestari