Plecarea lui Victor Ponta de la şefia Partidului Social Democrat (#PSD) ar putea fi urmată, în zilele următoare, de retragerea din structura de conducere a partidului a altui lider social-democrat cu vechime. Este vorba despre Ilie Sârbu, chiar socrul actualului premier. Potrivit unor surse citate de agenţia de presă Agerpres, primul pas în acest sens ar urma să fie renunţarea la şefia grupului de senatori PSD. După aceasta, Ilie Sârbu şi-ar putea anunţa despărţirea totală de principalul partid de guvernământ.

Totul pare a fi o mişcare foarte bine calculată, din moment ce senatorul PSD ar ochi, prin această ieşire aparentă din viaţa politică, un post de conducere la Camera de Conturi, instituţie ale cărei frâie sunt deţinute în prezent de Nicolae Văcăroiu. Tocmai acest post vizat ar urma să se vacanteze în toamnă.

Ilie Sârbu, care este şi vicepreşedinte al PSD, ar urma să facă anunţul retragerii chiar în cadrul şedinţei de duminica aceasta (30 august - n.r.) a senatorilor social-democraţi. După plecarea lui Sârbu, postul rămas vacant ar urma să fie ocupat de Mihai Fifor, politician propus de Ponta la cârma Ministerului Transporturilor, dar refuzat de preşedintele Iohannis.

Retragerea socrului lui Ponta din rândul senatorilor social-democraţi nu va avea miză şi în ceea ce priveşte majoritatea parlamentară. "Fără îndoială că va fi o pierdere, deoarece domnia sa are o mare exeprienţă parlamentară. Însă sunt convins că în PSD sunt resurse pentru a înlocui această pierdere. Pentru că majoritatea parlamentară a PSD este foarte solidă, această plecare nu va avea efecte din acest punct de vedere", a precizat preşedintele Alianţei Liberal Democrate, Daniel Constantin, citat de gandul.info.

Pe lângă ocupaţia de politician, Ilie Sârbu are la bază o dublă formaţie, de teolog şi de economist. Este senator PSD din partea judeţului Timiş încă din anul 2004. A deţinut de două ori funcţia de ministru al Agriculturii: prima oară în timpul guvernării lui Adrian Năstase şi a doua oară în timpul lui Emil Boc. #Victor Ponta