#Victor Ponta este exemplul aproape perfect al modului în care poţi cădea brusc de pe culmile succesului în prăpastia dizgraţiei publice. Dincolo de eşecul personal al unui dintre cei mai promiţători politicieni din tânăra generaţie, înfrângerea lui Victor Ponta arată eşecul unui întregi generaţii. O generaţie care a crezut că s-a desprins de tarele comunismului, pentru a putea privi către promisiunea Occidentului. O încredere oarbă şi uşor naivă, din care acum ne trezim ca după un duş rece.

Este vina tinerei generaţii, crescută în vâltoarea primilor ani de după Revoluţie, că şi-a investit toate speranţele politice într-un singur om, Omul Noii Generaţii. Victor Ponta întrunea la un moment dat toate trăsăturile unui lider politic mesianic. Era tânăr, modest, vorbea cu patos împotriva corupţiei, ştia să zâmbească, ceea ce l-a făcut carismatic în ochii alegătorilor.

Micile gafe scăpate de-a lungul timpului nu au reuşit să-i ştirbească cu nimic imaginea politică impecabilă. Chiar şi disputele avute cu fostul preşedinte Traian Băsescu i-au făcut uneori simpatizanţi în rândul românilor. Totul, până la un punct. Primele semne ale dezastrului au lovit cu forţa unui tsunami. Ceea ce părea imposibil s-a produs după alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, atunci când datele finale ale Biroului Electoral Central l-au dat pe Ponta pierzător.

A fost o înfrângere concertată în mare parte pe Facebook. În cel puţin aceeaşi măsură a fost însă şi o înfrângere care a arătat că Ponta şi ceilalţi lideri ai PSD trăiau, de fapt, într-un turn de fildeş. Chiar şi după înfrângere, Ponta a mizat pe aceeaşi carte. Nu a negat că este dezamăgit, chiar a părut să se retragă pentru o perioadă, pentru a-şi linge rănile. Imaginea sa de politician integru nu primise încă lovitura decisivă.

Semnele începutului sfârşitului s-au arătat însă imediat după alegeri, prin intensificarea activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Rând pe rând, apropiaţi ai lui Victor Ponta au fost seceraţi de braţul lung al legii. Până la anunţul suspiciunilor de corupţie îndreptate direct asupra premierului nu a fost decât un pas, preconizat de mulţi.

Modul în care a reacţionat la aceste acuzaţii, lipsa de câteva săptămâni din ţară, au semănat cu o dezertare. Victor Ponta nu este prea tânăr pentru responsabilităţile care îi apasă pe umeri. Victor Ponta nu este victima unui sistem politic corupt. Victor Ponta este însuşi exponentul acestui sistem, iar tot ceea ce a săvârşit a fost făcut în deplină cunoştinţă de cauză.

Nu este exclus nici ca Victor Ponta să fi fost un simplu paravan pentru adevăratele "eminenţe cenuşii" social-democrate. Chiar şi aşa însă, incompetenţa nu este cu nimic mai scuzabilă decât corupţia, iar zgomotul cătuşelor devine tot mai pregnant.




#DNA #Coruptie