Un fost ministru al Partidului Social Democrat, Răzvan Theodorescu, a afirmat, sâmbătă seara, la un post naţional de televiziune că nu este exlcus ca PSD să ia în calcul iniţierea unui referendum pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis. Cum suntem în an preelectoral, mişcarea s-ar putea face numai bine la anul, în vară, când au loc alegerile locale

Modul în care Iohannis a început să conducă România a fost  dătător de speranţă, însă ultimele evenimente ne arată un preşedinte deja încolţit de adversarii politici, şi de stânga, dar şi de dreapta, care ia decizii controversate.

În România ultimilor ani, au avut loc două referendumuri pentru demiterea preşedintelui ţării. Ambele l-au vizat pe acelaşi om, Traian Băsescu. În 2007, 74, 48 la sută dintre români nu au fost de acord ca preşedintele ţării să fie demis. Traian Băsescu era pe val şi s-a reîntors la Cotroceni, cu sprijinul poporului. Povestea se repetă cinci ani mai târziu, când Băsescu este din nou suspendat de parlament iar românii sunt invitaţi la urne, să decidă dacă îl mai salvează sau nu pe preşedinte.

Spre deosebire de primul referendum, de data aceasta procentul ca Băsescu să plece a fost covârşitor, 87,52 la sută. Preşedintele a fost "salvat" însă de  lipsa cvorumului, pentru că procentul de participare la vot nu depăşea jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot.

În afară de intersele politice, rămâne de notat faptul că statul român a cheltuit, numai în 2012, peste douăzeci de milioane de euro, pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui. Asta într-o perioadă destul de grea, în care România se afla încă în criză economică.

Să încerce acum PSD a treia oară, că vorba românului, "o fi cu noroc"? Momentan, social-democraţii aşteaptă cu sufeltul la gură să vadă care va fi deznodământul anchetelor care îl vizează pe fostul preşedinte, Victor Ponta. După care se pot gândi şi la un nou referendum.

#Klaus Iohannis a câştigat funcţia de preşedinte în urma alegerilor din 2014, când a reuşit să remonteze un handicap mare cu care venea din primul tur şi să obţină 54,43 la sută în faţa contracandidatului #Victor Ponta.