Am văzut o fotografie cu Marian Vanghelie şi patriarhul Daniel la sfinţirea temeliei Catedralei Mântuirii Neamului şi, cum am citit că procurorii #DNA spun că Marian Vanghelie pretindea 20% comision din suma contractelor atribuite de către Primăria Sectorului 5, mă întrebam dacă pentru construcţia cu pricina a dat cineva mită şi dacă a dat, oare cât?

 Marian Vanghelie, fostul primar de la Sectorul 5 a fost trimis săptămâna aceasta în judecată de către DNA pentru că ar fi cerut de la omul de afaceri Dumitru Marin foloase necuvenite în valoare de peste 30 de milioane de euro, adică un comision de 20% din valoarea contractelor obţinute de societatea omului de afaceri de la Primăria Sectorului 5 şi plata lucrărilor, care depăşeau 700 de milioane de lei. Procurorii spun că valoarea lucrărilor ar fi fost cu cel puţin 40% de mai mică decât suma plătită dar, cum aici intra şi comisionul primarului Vanghelie şi profitul uriaş al lui Dumitru Marin, sumele au fost mult umflate, cu ştirea lui Marian Vanghelie şi a altor complici.

Din păcate, ştirea ce mai neplăcută vine tot de la procurorii anticorupţie care, în comunicatul remis presei cu ocazia trimiterii în judecată a lui Marian Vanghelie subliniază faptul că, deşi prejudiciul ar putea fi estimat la 60 de milioane de euro, Consiliul Local al Sectorului 5 "nu s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul cauzat"! Cu alte cuvinte şi consilierii locali ai Sectorului 5 devin complici ai lui Marian Vanghelie şi nu se constituie ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului, tocmai pentru a-i uşura astfel situaţia primarului aflat în arest preventiv. Totuşi procurorii anticorupţie au dispus sechestru asigurator pe toată averea lui Marian Vanghelie. Aşa preventiv că, cine ştie, poate se trezeşte cineva şi pe la Sectorul 5 să-şi ceară banii înnapoi!

#Coruptie