România trece prin cel mai greu test de imagine al său după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva primului ministru în funcţie, #Victor Ponta. În istoria sa postcomunistă România a avut doar doi premieri urmăriţi penal, Adrian Năstase şi Victor Ponta, amândoi de la PSD.

Vestea a făcut rapid înconjurul statelor Uniunii Europene şi al lumii, iar preşedintele Klaus Iohannis a intervenit extrem de prompt şi a cerut evitarea unei crize politice în ţară prin demisia lui Victor Ponta. La rândul lor procurorii anticorupţie au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale a lui Ponta pentru fapte de corupţie comise în timpul mandatului de premier, iar Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat deja act de această solicitare.

Dacă Parlamentul va vota începerea urmăririi penale, atunci preşedintele are posibilitatea suspendării primului ministru, acesta declarând public că nu intenţionează să demisioneze. Pe lângă cele 22 de capete de acuzare pe care i le aduce Direcţia Naţională Anticorupţie, majoritatea de evaziune fiscală, spălare de bani şi fals, atitudinea aceasta de a refuza să îşi prezinte demisia şi de a se pune cu totul la dispoziţia anchetatorilor dăunează şi mai mult imaginii externe a României.

Dedublarea pare să fie o caracteristică a preşedintelui PSD, Victor Ponta declarând, la ieşirea de la #DNA, că nu discută problema demisiei pentru că a fost acolo "ca un om normal" uitând că un prim ministru are un statut permanent, nu doar de opt ore pe zi, cinci zile din şapte. Nici nu este de mirare având în vedere că, recent, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Dan Şova, Victor Ponta refuza să comenteze faptul că senatorii PSD au votat împotriva propunerii DNA pe motiv că el este deputat şi nu poate comenta acţiunile Senatului, uitând voit că este şi preşedintele PSD şi că toţi senatorii din partidul condus de el au votat împotrivă.

A existat şi un episod mai vechi, în ceea ce privea disputa Roşia Montană, când a votat ca deputat împotriva atitudinii asumate ca prim ministru, spunând că el ca deputat a votat, dar ca prim ministru nu-şi poate asuma.

Toată presa străină a acordat spaţii ample cazului prmeierului român cercetat de parchetul anticorupţie, iar unele ziare au făcut chiar comparaţie cu recentul caz Sepp Blater. Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Vrânceanu Firea a declarat că PSD nu consideră că premierul ar trebui să demisioneze şi că politica se face în Parlament, deviind discuţia de la discursul preşedintelui Iohannis care nu a spus nici o clipă că-l va demite pe premier ci doar că demisia acestuia s-ar impune.

Discuţia despre demisia premierului este extrem de importantă pentru că, la o eventuală demisie a primului ministru, întregul cabinet se dizolvă, în timp ce, dacă premierul refuză demisia, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va suspenda, Guvernul actual îşi va continua actvitatea, cu un prim ministru interimar, conform Constituţiei. De aici şi refuzul premierului de a-şi prezenta demisia, refuz care, însă, ne costă enorm ca imagine internaţională...