Preşedintele organizaţiei municipale a #PSD Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat, sâmbătă, că partidul riscă să se descompună, considerând că Victor Ponta ar trebui să-și stabilească prioritățile: partidul sau viața personală.

Scena politică a fost puternic afectată de deciziile primului-ministru, fapt ce a avut consecințe asupra "familiei" PSD, în cadrul căreia polemicile generate au determinat formarea mai multor tabere.

"Tot ceea ce se întâmplă afectează partidul. Consider că pericolul grav în acest moment nu este #Victor Ponta, ci scindarea partidului. Pericolul ruperii partidului, trebuie să fie o preocupare esențială.Victor Ponta ar trebui să se concentreze asupra problemelor din partid, și apoi pe viața personală", a susținut Decebal Făgădău, informează publicația online mediafax.

El a mai precizat că deține informații de la liderii PSD, că primul-ministru își va scurta perioada de recuperare în Turcia și se va reîntoarce în țară, unde se va întâlni cu reprezentanții partidului, urmând să se ia o decizie.

Preşedintele PSD Constanţa a refuzat să discute despre susținerea lui Victor Ponta la conducerea PSD, dar a menționat că sunt și alte persoane care pot ocupa cu demnitate funcția de lider al partidului.

Făgădău a nominalizat pe Rovana Plumb, Valeriu Zgonea și Liviu Dragnea, recunoscând că PSD Constanța nu a beneficiat de atenție la nivel național, din cauza lipsei de comunicare cu membri conducerii.

Referitor la viitorul partidului, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa se declară optimist, este convins că până la urmă, lucrurile se vor așeza în interiorul partidului.

Chiar dacă echipa sa nu este "simpatizată", Făgădău asigură că în tot acest timp își va face datoria "ca organizaţie municipală, parte importantă din organizaţia judeţeană", potrivit sursei menționate anterior.

Decebal Făgădău a fost votat sâmbătă ca președinte al organizației municipale a PSD Constanța, fiind ales cu unanimitate de voturi. În prezent, este primar interimar al Constanței, după ce Radu Mazăre a demisionat din funcție.