În urma evaluării stării de sănătate a premierului Victor Ponta, medicii turci au decis că externarea acestuia este inoportună în momentul de față. El va fi supus, în urma operației de menisc, unui tratament intensiv de recuperare prin fizioterapie. Durata tratamentului este de minimum trei săptămâni, în funcție de rezultatele obținute, notează Evenimentul Zilei.

Premierul a suferit în 24 mai un accident la genunchiul stâng în timpul unui meci de baschet. În urma accidentului a fost necesară intervenția chirurgicală efectuată în Turcia. Deși ar fi dorit să se întoarcă în țară până în data de 19 iunie pentru a-și prelua atribuțiile de prim-ministru, #Victor Ponta a fost supus de către medicii turci la un tratament de recuperare necesar după intervenția chirurgicală suferită de acesta.

Victor Ponta a scris pe Facebook că va trimite președintelui României solicitarea de a fi înlocuit, pe perioada concediului său medical, cu vicepremierul Gabriel Oprea, liderul UNPR, în conformitate cu articolul 107 din Constituția României. Astfel, Gabriel Oprea va prelua toate atribuțiile aferente funcției de prim-ministru, inclusiv conducerea ședințelor de #Guvern.

În articolul 107 din Constituție este stipulat că perioada maximă de interimat este de 45 de zile, după care se trece la formarea noului Guvern. Victor Ponta ne-a asigurat că în maximum 28 de zile își va relua din plin activitatea. Absența din țară a premierului Victor Ponta nu constituie nici un impediment în continuarea anchetei juridice a "dosarului Ponta" efectuată de DNA.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat că "Dacă Iohannis va găsi de cuviință că un alt ministru ar putea să conducă guvernul o lună de zile, este alegerea sa"- potrivit intervenției telefonice făcute în cadrul emisiunii "Dosar de politician" difuzate de B1 TV și moderată de Silviu Mănăstire.

În cercurile politice românești se discută și despre posibilitatea existenței unei înțelegeri anterioare între Ponta și Iohannis de transfer al funcției de prim-ministru liderului UNPR. Prin acest interimat poziția lui Iohannis se consolidează în fața PSD-ului și se deschide posibilitatea formării unui nou Guvern. #Klaus Iohannis