Preşedinţii mai multor asociaţii ale românilor din Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia şi Israel au semnat de curând o scrisoare adresată lui #Victor Ponta dar şi şefului Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, prin care le cer acestora adoptarea propunerii legislative privind votul prin corespondenţă. În scrisoare, ei îşi declară dezamăgirea creată de faptul că nici la ora actuală, după 6 luni de la alegerile prezidenţiale şi de la umilinţele îndurate la cozile uriaşe din faţa secţiilor de votare din străinatate, nu s-a aprobat încă proiectul de lege menit să înlesnească exercitarea drepturilor cetăţeneşti ale românilor aflaţi departe de casă.

"Nu doar ca ne-aţi uitat, dar încercaţi să ne îndepărtaţi de România"

Acuzaţiile nu se termină aici. Reprezentanţii Diasporei arată cu degetul spre şeful Executivului, acuzându-l că, alături de membrii Partidului Social Democrat, se foloseşte de toate instrumentele legislative pe care le controlează, în scopul de a pune piedici în calea adoptării şi implementării votului prin corespondenţă.

Actul normativ privind votul prin corespondenţă a fost iniţiat şi depus în Parlament de către Partidul Naţional Liberal, însă deşi toate partidele au dat atunci asigurări că există voinţă politică şi că o soluţie legislativă va fi aprobată în timp util, se pare că proiectul de lege a fost uitat cu desăvârşire de Executiv.

În scrisoarea deschisă adresată Guvernului României, se solicită demararea procesului legislativ de dezbatere şi de adoptare în regim de urgenţă a legii votului prin corespondenţă. Acest lucru ar însemna ca acest proiect să fie finalizat până cel târziu la toamnă, pentru a putea intra în folosinţă la alegerile parlamentare din 2016. Diaspora a ţinut să sublinieze că doar în acest fel va simţi că îi sunt respectate drepturile şi va putea uita suferinţa şi umilinţele îndurate în luna noiembrie a anului trecut, atunci când o mare parte a românilor din străinătate nu şi-a putut exprima opinia de vot la alegerile prezidenţiale. #Diaspora #Romani de pretutindeni