Unul dintre subiectele preferate ale presei in ultima parte a mandatului presedintelui Basescu a fost reprezentat de chestiunea domeniului de la Nana, achizitionat cu un credit de la CEC Bank de catre Ioana Basescu. Astazi, conform romaniatv.net, procurorii au finalizat ancheta privind eventualele nereguli in constituirea domeniului si in cumpararea acestuia.

Imediat dupa cumpararea terenului, fostul presedinte, #Traian Basescu, a iesit pe posturile de televiziune, cerand ca familia sa sa fie lasata in pace, deoarece fiica sa a cumparat terenul legal. Totodata, el a mentionat atunci ca fiica sa a cumparat acel teren, doar ea putand indeplini conditia de venit pentru a obtine creditul. Traian Basescu marturisea ca isi dorea ca dupa terminarea mandatului sa se ocupe de acel teren, ca un adevarat fermier.

In prezent, conform aceleiasi surse, terenul de la Nana, detinut de Ioana Basescu se afla sub sechestru, cum de altfel au ajuns sub sechestru si terenurile a circa 100 de sateni. Traian Basescu a declarat, conform stirileprotv.ro, ca aceasta masura este una de natura politica. Ioana Basescu a contestat in instanta masura instituita de procurori, dar aceasta contestatie a fost respinsa de Tribunalul Calarasi. Subiectul achizitiei terenului de la Nana de catre Ioana Basescu a fost amplu dezbatut in presa, in special de Antena 3.

Conform romaniatv.net, procurorii au cercetat maniera in care au fost facute retrocedarile. Citand surse de la parchet, romaniatv.net a mentionat ca in acest dosar sunt cercetate 11 persoane. Procurorii considera ca s-au comis ilegalitati in recosntituirea dreptului de proprietate catre persoanele care au primit terenurile, pe care acestia le-au vandut catre o firma italiana, de la care, conform mediafax.ro, ele au ajuns apoi in proprietatea Ioanei Basescu, domeniul fiind constituit, potrivit sursei citate, din 290 de hectare.

Practic, in momentul in care ancheta va dovedi ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au fost cumparate de Ioana Basescu, a fost facuta ilegal, atunci va deveni nul si contractul de vanzare- cumparare incheiat cu firma italiana.