Pe fondul slăbirii economice a Federației Ruse, a insuficienței demersurilor din cadrul CSI, administrația Elțîn a lăsat garda jos în fața forței economice a Statelor Unite, acceptând inverstițiile americane. Totuși, din 2000, odată cu venirea la putere a lui #Vladimir Putin, lucrurile s-au schimbat.

NATO a câștigat teren în spațiul ex-comunist, în perioada 1997-2004, pe fondul extinderii Uniunii Europene.

Vladimir Putin a aplicat rețetaua sovietică realizată de Stalin, aceea a folosirii enclavelor în destabilizarea oricărui stat ex-sovietic de a se înscrie pe traiectoria posibilei aderări euro-atlantice.

De la Nagorno-Karabach, Cecenia anilor 90, s-a ajuns, după 2000, la adevărate "tours de force" în Osetia, Abhazia, Crimeea și, posibil, în Transnistria. Adică s-a urmărit destabilizarea Georgiei, Ucrainei, Republicii Moldova, gata să se reorienteze spre "Vest".

Țările Baltice, pierdute de Federația Rusă, au lângă ele enclava Kaliningrad. Desfășurările de forțe rusești pe teritoriul Federației, prezența unor avioane militare rusești în spațiul aerian internațional, au determinat Statele Unite să organizeze manvre alături de forțele naționale din statele baltice.

#Rusia își arată forța, afirmând prin vocea oficialilor de la Kremlin că va răspunde pe măsură provocărilor.

În fapt, asistăm la practica tipică a "Războiului Rece". Statele Unite și Federația Rusă, nedorind să se confrunte direct, recurg la acțiuni menite să se "studieze reciproc". Strategii din "intelligenece"-ul occidental și din "intelighenția" rusă lucrează de zor în proiectarea confruntărilor periferice. "Încordarea mușchilor" este cuvântul de ordine.

Avioanele rusești, cei 3000 de militari NATO desfășurați în regiunea Mării Baltice, provocările din Ucraina și, mai nou din Transnistria arată că Federația Rusă, condusă de Vladimir Putin, dorește să continue parcursul arătat la Summitul NATO de la București din 2008, când liderul de la Kremlin a arătat că niciodată nu se va decide ceva în lume, fără acordul Rusiei.
#SUA