Marti, 27 Ianuarie  directorul Serviciului Roman de Informatii, clujeanul George Maior şi-a înaintat demisia de la conducerea Serviciului Roman de Informatii Preşedintelui României, iar domnul Klaus Iohanis i-a acceptat demisia.
George Maior a fost numit la conducerea SRI din octombrie 2006 prin Hotărârea nr. 32 a Parlamentului României, devenind astfel cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii, fiind propus de preşedintele la acea vreme Traian Băsescu.
Născut în 16 noiembrie 1967 la Cluj-Napoca, in trecut clujeanul George Cristian Maior a ocupat mai multe functii in stat, a fost ales senator în Parlamentul României şi a îndeplinit, succesiv, următoarele funcţii: Preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, membru al Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat si membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe.
Demisia lui Maior vine in contextul tensiunilor aparute in ultima perioada intre Serviciul Roman de Informatii si Curtea Constitutionala pe tema asa-numitei legi Big Brother cu care judecatorii Curtii Constitutionale nu ar fi fost de acord si au considerat-o neconstitutionala. Contrar la cele intamplate este faptul ca inainte de alegerile prezidentiale din 2014, fostul sef al Serviciului Roman de Informatii declarase ca isi va pune mandatul la dispozitia presedintelui nou ales.
Pentru a se alege un nou şef al Serviciului Roman de Informatii, preşedintele Klaus Iohanis va propune pe cineva, iar apoi majoritatea parlamentară votează.
Printre persoanele despre care se spune ca ar putea prelua sefia Serviciului Roman de Informatii se numara copresedintele PNL Vasile Blaga, liderul UDMR Kelemen Hunor, dar cele mai multe sanse se pare ca sunt de partea europarlamentarului liberal liberal Eduard Hellvig. In scurt timp o sa vedem numele demnitarilor propusi de catre Presedintele Romaniei Klaus Iohanis si tot atunci o sa vedem pe cine va alege Parlamentul la sefia Serviciului Roman de Informatii.
#Samsung