Traian Băsescu, născut pe 4 noiembrie 1951 în Murfatlar, judeţul Constantă, a fost preşedintele României în perioada 2004-2014.

Despre copilăria acestuia nu se ştiu foarte multe, doar că provine dintr-o familie cu oameni muncitori, mama Elena era de profesie croitoreasa şi tatăl adoptiv, Dumitru Băsescu era de meserie tâmplar.

Traian Băsescu a făcut liceu la Bacău, iar în 1977 a absolvit Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercial din cadrul Institutului de Marina Mircea cel Bătrân din Constantă. Ceva mai târziu, în anul 1995, el a mai absolvit şi cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene.

Traian Băsescu a fost un personaj foarte controversat pe scenă politică Românească. Aşa se face că de la omul mării, comandat de navă în cadrul flotei comerciale a RSR reuşeşte şi ajunge în conducerea statului român.

Băsescu a început să cocheteze cu politica încă din perioada comunismului când s-a înscris în Partidul Comunist Român, o alegere făcută doar pentru a beneficia de anumite avantaje şi a reuşi să facă cariera în marină comercială, cum însuşi Traian Băsescu a declarat.

După mai multe alte funcţii neînsemnate, în 1989 Traian Băsescu devine Director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, însă această funcţie nu avea să dureze prea mult, căci imediat după revoluţie a devenit subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor în Guvernul Petre Roman și Guvernul Theodor Stolojan. În 1996, Traian Băsescu a fost director coordonator în campania electorală a lui Petre Roman, însă alegerile au fost pierdute de către candidat, iar Partidul Democrat din care făcea parte Petre Roman a format o coaliţie între CDR, PD şi PNL, iar Traian Băsescu a fost numit din nou ministru al Transporturilor, de această dată în Guvernul Victor Ciorbea (1996-1998). Această funcţie i-a revenit lui Traian Băsescu până în 2000, când a decis să candideze din partea Partidului Democrat la alegerile pentru Primăria Municipiului Bucureşti, alegeri pe care le-a câştigat, devenind astfel primar general al municipiului București.

Patru ani mai târziu, Traian Băsescu avea să ţintească şi mai sus, el şi-a depus candidatura pentru preşedenţia România, iar la alegerile din decembrie 2004 a reuşit să îl învingă pe Adrian Năstase în al doilea tur de scrutin.

Acesta a fost momentul de glorie al lui Traian Băsescu care treptat avea să-şi câştige şi mai mulţi simpatizanţi, care l-au susţinut şi l-au ţinut în fotoliul de preşedinte timp de un deceniu. În toată această perioadă Traian Băsescu a avut de înfruntat doua suspendări şi, căderea guvernelor Boc și  Ungureanu. Prima suspendare a avut loc aproape de finalul primului mandat, în 2007, acţiune iniţiată de PSD pe motiv că preşedintele ar fi încălcat Constituţia.

În urma demiterii guvernului Boc, a urmat pe o perioadă foarte scurtă guvernul Mihai Răzvan Ungureanu până când şi acesta şi-a dat demisia, iar Traian Băsescu decide să-l nominalizeze în funcţia de premier pe PSD-istul Victor Ponta, deşi de mai multe ori făcuse declaraţii dure la adresa lui Ponta.

Această decizie a produs mare uimire şi dezamăgire, popularitatea preşedintelui Traian Băsescu începe să scadă, iar mai mulţi membri ai partidului PDL, din care face parte, decid să treacă de partea opoziţiei, iar în vara 2012, Parlamentul votează cea dea doua suspendare a lui Traian Băsescu.

Cu toate acestea, Traian Băsescu este apreciat pentru eforturile şi reuşitele în materie de politică externă. Mai ales, el şi-a respectat promisiunea din perioada electorală al primului mandat, scopul său era să integreze România în Uniunea Europeană, fapt ce s-a şi întâmplat în 2007, când ţara noastră a devenit membră UE.