Este pentru a doua oară când, cel mai mare mamifer european, revine acasă, în pădurile din Carpați. Anul trecut WWF a reușit să resălbăticească zona Munțiolor Țarcu prin aducerea a 17 zimbrii din diverse țări, care au fost eliberați în Măgura Zimbrilor din Armeniș, pentru a se aclimatiza.

Procesul de resălbăticire a zonei a fost un succes, chiar dacă au fost și elemente nu prea dorite legate de turma de zimbrii. Deși s-a reușit nașterea primului pui de zimbru la Armeniș, acesta nu a supraviețuit, iar boala limbii albastre a făcut ravagii și în populația de zimbrii de la Armeniș. Cu toate acestea, turma sa aclimatizat zonei și va fi eliberată astăzi în sălbăticie, până acum ei locuind pe un areal mai larg, dar închis cu garduri de protecție.

Anunțuri
Anunțuri

De atunci, turma s-a adaptat noului mediu și e pregătită pentru viața în sălbăticie. Astăzi aceștia vor deveni primii zimbri liberi de pe aceste meleaguri, după mai bine de 200 de ani. Și tot astăzi o nouă turmă de 20 de zimbri va ajunge în Munții Țarcu, în apropierea comunei Armeniș, provenind din opt rezervații din Germania, Elveția, Franța și Belgia. Această turmă, la rândul ei, va trece printr-un proces de adaptare treptată, sau “resălbăticire”, până la eliberarea acestora în sălbăticie, în toamnă.  

Aproape 200 de zimbrii vor să aducă activiștii de mediu în zonă până în anul 2019, într-un amplu proiect de resălbăticire a Europei, proiect coordonat de WWF. Specialiștii spun că zimbrii (bison bonasus) este o ”specie umbrelă” care ar proteja foarte bine culoarele ecologice ale Europei și ar avea un aport extrem de mare la refacerea sau la vindecarea multor răni pe care acum natura le suferă#Uniunea Europeana #Dezastru natural