Cartea devenită peste noapte best seller, ”Fire and Fury. Inside the White House”, a jurnalistului Michael Wolff, nu este singura în care există dezvăluiri care pun sub semnul întrebării sănătatea mintală a Președintelui Americii. Chiar înainte de reușita în alegeri a lui #Donald Trump, în timpul campaniei electorale, nu doar că au existat voci care, văzând temperamentul său coleric, au avut dubii, dar a mai existat o altă carte cam pe aceeași linie. În sensul că, de data asta psihiatrii și psihologii susțineau în mod hotărât că, la vremea aceea, candidatul la președenție, Donald Trump, nu ar fi stabil mintal și că nu are abilitățile necesare pentru a conduce America.

Michael Wolff, prin cartea sa nu a făcut decât să plaseze și acest subiect, sănătatea mintală a președintelui, mai mult decât atât, inteligența sa, în centrul atenției, în așa fel încât, zilele acestea subiectul respectiv este unul de top. Ce a anunțat Casa Albă, după destăinuirile din cartea jurnalistului respectiv, privind starea sănătății mintale a lui Donald Trump?

Vizita medicală anuală, se menționează într-un comunicat, pentru președintele Trump, este prevăzută pe la sfârșitul acestei săptămâni, dar nu va include și un examen psihiatric.

Anunțuri
Anunțuri

Rezultatele vor fi făcute publice. Până una alta, purtătorul de cuvânt al executivului american, Hagon Gidley s-a rezumat să afirme despre Donald Trump că „este ager ca fulgerul”. Președintele Americii însuși, într-un comentariu pe Twitter, afirmă că este un „geniu stabil din punct de vedere psihic”.

Donald Trump, în vârstă de 71 de ani va fi supus examenului medical de rutină, anual, la spitalul militar Walter Reed, într-o suburbie a Washingtonului. Referitor la sănătatea sa, anterior, chiar în campania electorală, medicul său Herald Bornstein, publica o scrisoare din care reieșea că starea sănătății lui Trump era excelentă și continua doctorul, „dacă va fi ales, pot spune fără echivoc, că Donald Trump va fi cel mai sănătos individ ales vreodată președinte”.

Umbra de îndoială aruncată asupra sănătății sale mintale în special de cartea lui Michael Wolff a stărnit controverse numeroase și luări de poziție la fel de multe.

Anunțuri

De altfel, Donald Trump nu este singurul președinte American care s-a aflat sub aceste suspiciuni, a mai fost un caz anterior, cel al lui Ronald Regan, care de abia la cinci ani de la încetarea funcției de președinte, a fost depistat a fi bolnav de Alzheimer.

Rămâne, totuși întrebarea, cine vrea să îl scoată pe actualul Președinte al Americii, inapt din punct de vedere psihic de a coduce și conform Constituției, înlăturat de la putere? Să fie oare cei pentru care Donald Trump ”is not my president”, adică ”nu este președintele meu” sau să fie optuzitatea și ignoranța care ne duce cu gândul la o vorbă de duh, a lui Albert Eistein, care spunea ”e un lucru sigur, oamenii deștepți par nebuni în fața proștilor”.

Timpul până la urmă va pune adevăratul diagnostic. #SUA