Portalul de știri MSN News a publicat un articol preluat din cotidianul ”The Washington Post”, în care citează declarația Comandantului Corpului Pușcașilor Marini ai #SUA, generalul Robert Neller, care a spus săptămâna aceasta în fața a aproximativ 300 de pușcași marini americani din Norvegia, că ar trebui să fie pregătiți pentru ”o luptă de proporții”.

Ulterior, la insistențele presei, purtătorul său de cuvânt a spus că acesta nu s-a referit la un adversar specific, ci mai degrabă intenționa să inspire trupele. "Sper că mă înșel, dar o să vină un război", a declarat generalul pușcașilor marini, joi, potrivit site-ului ”Military[dot]com".

Anunțuri
Anunțuri

Neller a vizitat o bază militară americană de lângă Trondheim, la aproximativ 300 de kilometri nord de Oslo. Marinarii au fost staționați acolo începând din luna ianuarie și periodic ei sun înlocuiți de forțe proaspete. Prezența lor în Norvegia vizează sprijinirea operațiunilor NATO și a Comandamentului European al SUA, precum și sprijinirea Corpului Marinei pentru facilitarea instruirii în condiții de vreme rece și de munte.

Atât generalul Neller, cât și alți lideri ai Corpului Marinei au spus militarilor că ar trebui să fie pregătiți pentru o schimbare a misiunii lor de pace, în caz că va fi nevoie. În special, Neller a prezis că zona Pacificului și Rusia vor fi în centrul atenției conflictelor viitoare, în afara Orientului Mijlociu. În calitatea sa de general de top al Marinei, Neller este membru al Șefilor de Stat Major din armata SUA, cea mai mare echipă de conducere a Pentagonului, responsabilă cu planificarea situațiilor de urgență.

Anunțuri

La început nu a fost clar în ce măsură observațiile sale indicau un război real care urma să vină sau pur și simplu era un discurs de îmbărbătare pentru trupele staționate departe de casă în timpul vacanței de Crăciun.

Lt. Col. Eric Dent, purtătorul de cuvânt al generalului, a declarat publicației ”The Washington Post” sâmbătă seara, că remarcile lui Neller "au fost menite să inspire și să se concentreze asupra pregătirii marinarilor". El a adăugat că generalul a spus de asemenea militarilor, că nici una dintre cele patru țări la care a făcut referire, Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, nu își doresc cu adevărat războiul. Parafrazând un vechi proverb latin care spune că "Dacă vrei pace, pregătește-te de război", purtătorul de cuvânt a explicat că exact asta fac trupele americane pe timp de pace, se antrenează pentru război.

Cu o fanfaronadă neobișnuită, președintele Trump a dezvăluit săptămâna trecută o nouă Strategie de Securitate Națională, în care China și Rusia sunt considerate de către SUA în competiție pentru putere globală și reprezintă potențiale amenințări pentru Statele Unite.

Anunțuri

"China și Rusia provoacă puterea SUA, influența și interesele americane, încercând să distrugă securitatea și prosperitatea americană", se afirmă în document. De asemenea este criticată politica de dumping care în opinia SUA face economia globală mai puțin liberă și mai puțin corectă, menționând și războiul informațional dus de aceste state pentru a-și extinde influența la nivel mondial.

Nu este clare dacă noua Strategie de Securitate Națională va produce efecte imediate, dar este clar că a pus în gardă țările vizate. #Razboi