Rugăciunea de vineri de la o moschee din Peninsula Sinai care aparține de Egipt, a avut o întorsătură tragică după ce un atac coordonat cu arme și bombe a dus la uciderea a 305 persoane dintre care 27 de copii conform ultimului bilanț oficial, informează Russia Today în ediția sa electronică.

Martorii oculari au declarat că atacatorii în bestialitatea lor, au tras până și în ambulanțele care transportau răniții. După exploziile provocate de bombele aruncate în interiorul moscheii Al Rawdah din Bir al-Abed, situată în nordul Peninsulei Sinai, credincioșii care au scăpat și alergau din clădire pentru a-și salva viața, au fost întâmpinați cu gloanțe de către atacatori.

Anunțuri
Anunțuri

Fotografiile postate online au arătat zeci de corpuri acoperite cu pături în interiorul moscheii. Ambulanțele care au ajuns la fața locului pentru a transporta răniții la spitalele din apropiere au fost de asemenea atacate. Un rezident local ale cărui rude au fost la fața locului a declarat pentru agenția Reuters: "Au fost împușcați și oamenii care au părăsit moscheea. Au tras până și în ambulanțe”.

Potrivit televiziunii de stat, atacurile au fost efectuate de cinci militanți, suspectați ca aparținând organizației teroriste Stat Islamic. Canalul de știri Al Arabiya citând surse locale, spune că unii dintre credincioșii aflați în moschee erau sufiși, pe care intransigenții religioși precum cei din Statul Islamic îi considerau ca fiind apostați, curentul sufismului fiind catalogat de către jihadiști ca idolatrie.

Anunțuri

Președintele egiptean Abdelfattah El-Sisi a declarat trei zile de doliu național în urma atacului. El a spus că deși atacul a fost destinat să zdruncine încrederea egiptenilor, nu a făcut altceva decât să crească eforturile țării în misiunea de contracarare a terorismul, potrivit rețelei de televiziune Al Arabiya. În urma atacului, președintele El-Sisi a promis că va răspunde "energic" acțiunilor teroriștilor. El a spus că a fost un atac laș care a avut ca scop destabilizarea unității egiptene, dar cu toate acestea nu a făcut decât să-i facă pe egipteni mai puternici și mai deciși în lupta pentru combaterea terorismului.

În urma atacurilor, a fost lansată o campanie intitulată "Operațiunea de răzbunare a martirilor". Sky News Arabia informează citând surse de securitate, că Forțele Aeriene Egiptene au ucis cel puțin 15 extremiști implicați în atacul moscheii, într-un atac aerian cu bombe în deșertul Al-Risha, nu departe de Bir al-Abed unde a avut loc atacul.

Președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe președintelui egiptean, descriind atacul de vineri drept crud și cinic.

Anunțuri

În telegrama trimisă șefului statului egiptean acesta a spus: "Uciderea civililor în cursul unui serviciu religios este cutremurătoare prin cruzimea și cinismul său. Suntem încă odată convinși că noțiunea de moralitate umană este absolut străină acestor teroriști".

Președintele american Donald Trump a descris atacul ca fiind "laș", subliniind în același timp că lumea trebuie să-i învingă pe teroriști utilizând forța armată. Peninsula Sinai, slab populată, este descrisă ca fiind un "teren de cuibărit pentru #terorism", în urma unui atac sinucigaș care a ucis 31 de soldați în anul 2014. Jihadiștii îi vizează mai ales pe cei din triburile locale care lucrează cu forțe armate, considerându-i trădători pentru cooperarea cu armata și poliția. Ei au încercat de asemenea să se extindă și pe partea continentală a Egiptului, vizând în special bisericile și pelerinii creștini copți. Douăzeci și nouă de persoane au fost ucise când jihadiștii au atacat un grup de creștini copți care călătoreau la o mănăstire din sudul Egiptului în luna mai a acestui an. #Statul Islamic