Dictatura de decenii a lui Robert #Mugabe, sângerosul dictator din Africa, pare că s-a sfârșit în această dimineață, după ce vehiculele militare au blocat drumurile de jur împrejurul parlamentului din Harare, iar militari de grad superior au făcut un anunț televizat târziu în noapte către națiune, informează Daily Mail.

Vicepreședintele Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, veteran al războaielor de eliberare din #Zimbabwe din anii 1970, care a fost demis de Mugabe la începutul acestei luni, se presupune că s-a întors din exil. Demiterea sa a lăsat-o pe pe detestata soție a lui Mugabe, Grace, în vârstă de 52 de ani, în poziția de prim-ministru, ceea ce i-ar fi permis să-i succeadă soțului ca următorul președinte, lucru care se pare s-a lovit de o puternică opoziție în cercurile de rang înalt ale armatei.

Anunțuri
Anunțuri

Președintele sud-african, Jacob Zuma, a declarat în această dimineață că a vorbit cu Mugabe și că liderul în vârstă de 93 de ani este "reținut la domiciliu", dar "e bine". Între timp, deputatul din opoziție, Eddie Cross, a declarat pentru BBC că Grace Mugabe se pare că a fugit în Namibia, după ce i s-a permis să plece noaptea trecută. Afirmația a fost întărită de Nick Mangwana, un reprezentant al partidului de guvernământ Zanu-PF, dar nu a fost confirmată de armată. Derek Matyszak, analist la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria, crede că armata este acum în negocieri atât cu Mugabe cât și cu Mnangagwa. În opinia acestuia este: "Cea mai ușoară modalitate de a prezenta o brumă de legalitate într-un scenariu care presupune că Mugabe îl va repune pe Mnangagwa în funcția de vicepreședinte, iar el se va retrage.

Anunțuri

Conform constituției din Zimbabwe, vicepreședintele ar deveni în mod automat președinte în exercițiu timp de 90 de zile”.

Există rapoarte că poliția a fost bătută de către soldații armatei în cartierul central de afaceri din Harare, în timp ce într-o imagine postată pe rețelele de socializare este prezentat un rând de ofițeri de poliție păziți de militari. Noaptea trecută, militarii din Zimbabwe au luat cu asalt studiourile naționale ale televiziunii, pentru a declara că lovitura de stat "vizează criminalii" din anturajul președintelui Mugabe. #Armata a fost lăudată astăzi de către cei mai influenți veterani de război ai națiunii pentru efectuarea unei "corecții fără cruzime a unui grosolan abuz de putere". Armata va readuce Zimbabwe la "adevărata democrație" și va transforma țara într-o "națiune modernă model", a declarat Chris Mutsvangwa, președintele Asociației Veteranilor de Război. Aseară, militarii au citit o declarație în direct la televiziunea de stat, susținând că nu este vorba despre ”o preluare militară a guvernului” și că Mugabe este în siguranță.

Anunțuri

În această dimineață Uniunea Europeană a cerut o "rezoluție pașnică" și a descris criza drept "o problemă îngrijorătoare". Secretarul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a făcut un apel ca "toată lumea să se abțină de la violență". Johnson a declarat în parlamentul britanic: "Nu putem spune cum va evolua situația din Zimbabwe în zilele următoare și nu știm dacă acest lucru marchează căderea lui Mugabe sau nu".

Comunitatea internațională face eforturi pentru ca alegerile de anul viitor să fie libere și corecte, iar poporul din Zimbabwe să-și decidă singur soarta.