Publicația ”The Daily Beast”, informează într-un articol de pe pagina sa electronică, despre profilul aliaților pe care Președintele rus #Vladimir Putin și-i dorește în Uniunea Europeană. Acesta are câțiva aliați-cheie în UE, selectați mai ales din partidele de dreapta sau extremă-dreapta. Sunt de notorietate în acest sens relațiile pe care liderul de la Kremlin le întreține cu partidele de extremă-dreapta din Franța și Olanda, cum ar fi Frontul Național condus de Marine Le Pen sau Partidul Libertății condus de Geert Wilders. Din fericire aceste partide au eșuat la ultimele alegeri care au avut loc în cele două țări, dar Putin mai are un as în mânecă în Europa de Est.

Anunțuri
Anunțuri

#Ungaria, o națiune de aproximativ 10 milioane de locuitori la est de Austria, la vest de Ucraina și la nord de Balcani, este țara unde Putin are un aliat de încredere în persoana premierului #Viktor Orban.

Considerat ”băiatul rău al Europei”, ca și în cazul a numeroși aliați și apologeți ai lui Putin (inclusiv în Statele Unite), Orban a făcut din lupta împotriva imigrației un punct central al agendei sale. Apoi, el a mers mai departe, identificând un alt pericol ca personificare a răului care amenință Ungaria, "liberalismul". Luna trecută, Ungaria a găzduit o conferință dedicată creștinilor persecutați. Orban a deschis conferința, mustrând Europa că își "neagă rădăcinile sale creștine" și permite invazia "extremiștilor periculoși".

Miliardarul George Soros, odată un susținător al lui Orban, este acum identificat public ca inamicul său numărul unu.

Anunțuri

Într-o recentă declarație de presă, Orban l-a numit pe acesta "Satan", susținând că finanțatorul și creatorul uneia dintre cele mai bune universități maghiare vrea să distrugă Europa prin aducerea imigranților musulmani. Această afirmație i-a făcut pe mulți suporteri anti-imigrație fericiți, atât în ​​Ungaria, cât și în Rusia. Una dintre eminențele cenușii de la Kremlin, Vladislav Surkov, a scris în editorialul său de curând: "Lucrurile care dobândesc o scară națională în Statele Unite, devin o tendință globală în afara granițelor sale". Oficialii Moscovei l-au aplaudat pe Orban, salutând gardurile de sârmă ghimpată pe care Ungaria le-a instalat la frontierele sale pentru a opri refugiații și nu în ultimul rând, a lăudat criticile Budapestei la adresa democrației Uniunii Europene.

Orban a solicitat agențiilor de spionaj din Ungaria să investigheze "imperiul Soros", format din ONG-urile care critică politicile sale. Într-o declarație recentă a lui Orban la radioul național, el le-a spus ascultătorilor că Soros a vrut să vadă Ungaria "condamnată, stigmatizată și forțată să își schimbe politica de imigrație".

Anunțuri

Kremlinul a cheltuit multă energie în încercarea de a discredita politicile UE în zona Baltică, în Balcani și în Europa de Vest, dar nu a fost nevoie să-l convingă pe liderul maghiar, deoarece Vladimir Putin și Viktor Orban gândesc la fel, iar Orban are o susținere totală în majoritatea electoratului din Ungaria pentru ideile sale. Un consilier al administrației de la Kremlin, Sergei Markov, nu s-a sfiit să declare pentru ”The Daily Beast” că: "Menținem legături strânse cu toți ideologii de dreapta din Ungaria, pentru că acesta este singurul loc din Uniunea Europeană gestionată de Washington, unde liderii sunt atât de curajoși încât să se pronunțe ferm împotriva imigrației și liberalismului".

Politicienii maghiari, ignorând apelurile Ucrainei vecine, au vizitat Crimeea anexată și Donbasul unde guvernează rebelii pro-ruși, pentru a-și demonstra loialitatea față de Kremlin. Putin și Orban par să fie pe aceeași lungime de undă și în privința opiniilor lor despre libertățile democratice și presupusa amenințare reprezentată de Soros. De altfel, procurorii ruși au interzis organizațiile sponsorizate de Soros încă din anul 2015.

Dar cel mai real pericol care amenință Ungaria, cu consecințe directe asupra vecinilor săi, este recrudescența extremei drepte, care pare că a acaparat o parte semnificativă a electoratului maghiar. Dar acest aspect va fi dezbătut într-un alt articol.