Reuters relatează că liderul suprem al Iranului, Ayatolah-ul Ali Khamenei a declarat joi, în cadrul unei transmisii la televiziunea de stat din Iran, că Teheranul va rămâne la acordul semnat în 2015 cu puterile lumii privind energia nucleară, atât timp cât semnatarii îl vor respecta, dar îl vor „sfâșia” dacă Washington-ul se va retrage

Khamenei a vorbit la cinci zile după ce Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a adoptat o abordare mai dură privind Iranul, refuzând să îşi exprime oficial încuviinţarea privind acordul semnat în timpul lui Barack Obama, spunând chiar că ar putea să îl desfiinţeze.

„Nu vreau să îmi irosesc timpul răspunzând polemicilor şi minciunilor grosolane ale brutei prezidenţiale (a Statelor Unite)” a declarat Khamenei într-un discurs în faţa studenţilor din Teheran, fiind citat de către televiziunea de stat.

Anunțuri
Anunțuri

„Prostia lui Trump nu ar trebui să ne distragă din faţa înşelăciunilor Americii. Dacă SUA va rupe acordul, noi îl vom sfâşia”.

Mutarea lui Trump a poziţionat Washington-ul la polul opus faţă de celelalte părţi ale acordului – Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia, China şi Uniunea Europeană – care susţin că Washington-ul nu poate anula unilateral un acord multilateral care a fost asigurat de către o rezoluţie a Naţiunilor Unite.

Khamenei, care are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte problemele de stat, a salutat sprijinul acestora în această chestiune, însă a declarat că acesta nu este suficient. „Statele europene şi-au întărit susţinerea faţă de acord şi l-au condamnat pe Trump… Noi am salutat acest lucru, dar nu este de ajuns să îi ceri lui Trump să nu rupă înţelegerea. Europa trebuie să stea împotriva măsurilor practice luate de către America”.

Anunțuri

În cadrul acordului, Iranul a căzut de acord să-şi modereze disputatul program de îmbogăţire a uraniului în schimbul unei uşurări a sancţiunilor internaţionale care i-au afectat în mod serios economia, iar inspectorii de la Naţiunile Unite au atestat în repetate rânduri conformarea Teheranului faţă de condiţiile impuse.

Trump acuză Iranul că susţine terorismul şi afirmă că acordul din 2015 nu face destule pentru a stăvili calea acestei ţări spre un arsenal nuclear. Iranul susţine că nu urmăreşte să obţină arme nucleare şi ca o replică la acest lucru, acuză politicile Statelor Unite şi ale aliaţilor săi regionali ca fiind principalul motiv care a dus la creşterea numărului de grupări militante precum Statul Islamic. Trump a oferit 60 de zile Congresului American pentru a se hotărâ dacă să reintroducă sancţiuni economice Iranului sau nu.

Între timp, Teheranul susţine că programul său nuclear este unul paşnic şi că energia obţinută prin îmbogăţirea uraniului nu serveşte creării unui arsenal de rachete nucleare.

Anunțuri

Deşi miniştrii de externe europeni au cerut Statelor Unite să nu revină la politica de sancţiuni economice faţă de Iran, acest lucru nu pare să-l liniştească pe Khamenei. „Ei trebuie să evite să se implice în programul nostru defensiv… Noi nu acceptăm ca Europa să cânte în struna cererilor intimidante şi nerezonabile ale Americii” a declarat Khamenei. Acesta a mai spus că „Ei (europenii) întreabă de ce are Iranul rachete? Dar de ce aveţi rachete voi înşivă? De ce deţineţi arme nucleare?” şi că americanii sunt „furioşi că Republica Islamică a Iranului a reuşit să dejoace comploturile lor din Liban, Syria, Irak şi alte ţări din regiune”.

Susţinătorii acordului se tem că decizia lui Trump de a anula această înţelegere ar putea cauza tensiuni şi mai mari în deja problematicul Orient Mijlociu, unde Iranul șiit e implicat de peste un deceniu într-un război rece cu Arabia Saudită, aliata #SUA din regiune. #Donald Trump