Veste tragică pentru Republica Moldova. Patru cetățeni basarabeni și-au găsit sfârșitul într-un accident aviatic în Coasta de Fildeș. Aparatul de zbor s-a prăbușit în Oceanul Atlantic.

Ministrul de interne ivorian, Sidiki Diakite, a anunțat, într-un comunicat official, că aeronava era închiriată de Ministerul Apărării din Franța pentru a transporta materiale la Baza militară de la #Abidjan, care servește ca sprijin logistic în cadrul operațiunilor antiteroriste din Sahel. Cartierul general al operațiunii se află în capitala statului Ciad, N'Djamena.

Aeronava de tip cargo venea din Burkina Faso și transporta zece persoane către baza franceză de la Abidjan.

Anunțuri
Anunțuri

Pe lângă cei patru cetățeni ai Republicii Moldova care au decedat, alți doi basarabeni au fost grav răniți, la fel ca ceilalți patru cetățeni francezi care erau la bord.

Surse din cadrul Departamentului de securitate al Coastei de Fildeș au transmis că cei patru francezi sunt militari, în timp ce moldovenii au și cetățenia franceză și făceau parte din armata Franței.

Avionul era de tip sovietic

Agenția de știri “Koaci” transmite că avionul a decolat sfidând condițiile de furtună puternică. Sursa mai menționează ca avionul era de model #Mini-Antonnov, fabricat în Rusia.

Cercetarea este în curs de desfășurare la fața locului. Cutia neagră a aparatului de zbor este prinsă printre resturile aeronavei înregistrate cu matricula #ER-AVB.

În paralel, Serviciul Jandarmeriei al Armatei Franței a început propia investigație asupra prăbușirii avionului.

Anunțuri

Un avion al Eurofighter, din dotarea Armatei Spaniei, s-a prăbușit pe 12 octombrie

Accidentul de astăzi vine la doar două zile după tragicul accident aviatic de Ziua Națională a Spaniei. Un avion din dotarea armatei spaniole s-a prăbușit lângă Albacete imediat după ce a participat la ceremonia militară dedicată Zilei Naționale a Spaniei.

Aparatul de zbor s-a prăbușit la doar un km înainte de pista de aterizare a Bazei militare Los Llanos, care se află la circa 300 de km de Madrid, după ce se întorcea de la parada din capitala regatului.

Avionul de luptă, model Eurofighter, a fost dezvoltat în celebra fabrică deținută de Spania, împreună cu Italia, Regatul Unit și Germania.

Pilotul aparatului de zbor nu a reușit să se catapulteze, pierzându-și viața. Căpitanul Borja Aybar avea peste o mie de ore de zbor în cadrul Armatei Spaniei. Acesta a fost înmormântat ieri.

La două zile de la prăbușirea avionului, autoritățile încă nu au stabilit cauzele accidentului.