Ediția online a postului de televiziune Russia Today, a publicat un articol despre încetarea din viață la vârsta de 77 de ani, a ofițerului sovietic Stanislav Petrov, care prin deciziile luate într-un moment crucial al Războiului Rece, a împiedicat o posibilă criză nucleară și declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.

Deși nu s-a considerat niciodată un erou, decizia sa de la momentul respectiv a împiedicat ca Războiul Rece să se transforme într-un Armaghedon nuclear. Povestea acestui erou anonim a fost făcută cunoscută în mare parte datorită lui Karl Schumacher, un activist politic din Germania care a făcut public eroismul său cu aproape două decenii în urmă.

Anunțuri
Anunțuri

Pe 7 septembrie, Schumacher, care a ținut legătura cu Petrov în toți anii care au urmat după ce povestea sa a fost difuzată, l-a sunat să-i ureze ”La mulți ani” de ziua sa, însă a aflat de la fiul lui Petrov, Dmitri, că ofițerul pensionar a murit pe 19 mai în casa lui situată într-un orășel de lângă Moscova.

Pe 26 septembrie 1983, Stanislav Petrov se afla într-un buncăr de lângă Moscova, coordonând sistemul radar de avertizare timpurie, când, la miezul nopții, a observat pe ecranul radarului că o rachetă lansată din SUA se îndrepta spre Uniunea Sovietică. Într-un interviu acordat televiziunii Russia Today în anul 2010, acesta a povestit momentele de confuzie și panică prin care a trecut personalul din subordine în momentul declanșării alarmei. Următoarea jumătate de oră avea să fie crucială pentru destinul omenirii.

Anunțuri

Bărbatul era conștient că decizia putea să aibă consecințe ireparabile.

În acel context tensionat, sirena a anunțat pentru a doua oară, că alte patru rachete au fost lansate spre fosta URSS. Din acel moment, Petrov avea doar 15 minute la dispoziție să stabilească dacă amenințarea este reală pentru a raporta eșaloanelor superioare și 30 de minute pentru ca cei de la Kremlin să decidă dacă să apese butonul roșu pentru represalii. Bărbatul a povestit momentele de tensiune prin care trecut și starea de nervozitate dusă la paroxism atunci când a luat decizia care a salvat lumea.

Amintindu-și de îndoielile unor savanți sovietici care nu erau convinși de eficacitatea deplină a sistemului de alarmare și bazându-se pe instinctul dat de experiența sa profesională, a hotărât că alarma este falsă și a fost provocată de o funcționare defectuoasă a sistemului. Mai târziu s-a stabilit că ceea ce au detectat sateliții sovietici ca fiind rachete lansate , au fost de fapt reflexii ale luminii solare datorate norilor.

Anunțuri

Credeți că Petrov a primit laude pentru profesionalismul și sângele rece de care a dat dovadă? Nici vorbă! Nu numai că nu a primit nici o laudă , dar a și fost certat că nu a completat incidentul în raportul de serviciu. Superiorii săi au preferat să ascundă incidentul care a fost declasificat abia după destrămarea Uniunii Sovietice. Timp de peste 10 ani, incidentul a fost catalogat ca fiind strict secret. Nici măcar soția lui Petrov, Raisa, care a murit în anul 1997, nu a știut nimic despre rolul jucat de soțul ei în evitarea războiului nuclear.

De o modestie rară, bărbatul declara că a fost surprins atunci când lumea l-a considerat erou: ”Nu m-am gândit niciodată că am fost un erou, la urma urmei, literalmente îmi făceam treaba ". În 2012, Petrov a fost onorat cu premiul ”German Media”, un premiu acordat și lui Nelson Mandela, Dalai Lama și Kofi Annan. Bazat pe povestea sa, filmul "Omul care a salvat lumea" a avut premiera în 2014, cu actorul Kevin Costner. Actorul i-a trimis lui Petrov 500 de dolari cu un bilet pe care scria "mulțumesc", pentru că a luat decizia corectă.

Deși moartea sa nu a fost aproape deloc mediatizată, în contextul internațional actual, acțiunile lui de acum aproape 34 de ani au o semnificație aparte. Criza coreeană, a cărei protagoniști principali sunt un dictator ce pare scăpat de sub control și un lider occidental surprinzător de răbdător, ne arată cât de aproape suntem de marginea prăpastiei nucleare. #SUA #Razboi